Sursa: Facebook

Mai mulți angajați ai Primăriei municipiului Iași sunt suspecți într-un dosar intrumentat de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Iași, care îi acuză de abuz în serviciu în legătură cu organizarea Revelionului care a marcat trecerea din anul 2022 în 2023.

Alături de cei trei, în dosar este cercetată și o societate comercială, dar și administratorul acesteia, care, prin acțiunile funcționarilor, ar fi fost favorizată în organizarea evenimentului.

Potrivit DNA, este vorba despre Vasile Tiron, director al Direcției Relații Publice și Transparență Decizională din cadrul Primăriei municipiului Iași, Alina Alexandrina Cepoi, șefa Biroului Evenimente Publice, și Cătălin Marius Boțoiu, consilier Birou Evenimente Publice – toți cercetați pentru abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

În ceea ce îl privește pe suspectul persoană fizică, administrator, acesta este cercetat pentru complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, aceeași acuzație fiind pusă în sarcină și societății sale, SC R&A EVENTS & CONCERTS SRL.

În perioada 21 – 31 decembrie 2022, suspectul Tiron Vasile, în calitate de Director al Direcției Relații Publice și Transparență Decizională din cadrul Primăriei municipiului Iași, împreună cu Cepoi Alina Alexandrina și Boțoiu Cătălin Marius, funcționari publici în cadrul aceleiași primării, în cadrul organizării evenimentului „Revelionul Iașului 2022/ 2023” ar fi încălcat mai multe dispoziții legale pentru a favoriza societatea SC R&A EVENTS & CONCERTS SRL și pe reprezentantul acesteia să câștige contractul de servicii respectiv.

În concret, cei trei suspecți ar fi inserat în cadrul Anunțului de participare, a Caietului de sarcini și apoi în procesul de evaluare a ofertelor și de execuție condiții restrictive astfel încât singura societate care ar fi putut îndeplini condițiile solicitate ar fi fost SC R&A EVENTS & CONCERTS SRL, împiedicând astfel participarea la procedură și a altor operatori economici.

Prin aceste demersuri, cei trei inculpați ar fi cauzat vătămarea intereselor legitime ale Primăriei Municipiului Iași, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit de către SC R&A EVENTS & CONCERTS SRL și reprezentantul său legal, reprezentat de valoarea serviciilor în cuantum de 559.895 lei achitate conform contractului de prestări servicii”, au transmis procurorii anticorupție.

Articolul precedentȘefi ai poliției din județul Constanța, eliberați din funcție după cumplitul accident rutier din Vama Veche
Articolul următorAUR promite să depună moțiune de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu