Sursa foto: Facebook/Ciolacu Marcel

Marcel Ciolacu, liderul PSD, a vorbit aseară despre anumite schimbări în ceea ce privește componența actualului Guvern și, fără a da nume, a punctat că vede normală o remaniere guvernamentală până la finalul acestui an.

Ciolacu a explicat la Antena 3 chiar că „se impune” o astfel de măsură, însă a arătat că eventualele propuneri vor fi făcute de premierul în funcție, Nicolae Ciucă.

Între timp însă, potrivit lui Ciolacu, ambele formațiuni – PNL și PSD – fac analize privind activitatea fiecărui ministru în parte.

Întrebat ce miniștri ai PSD ar putea fi remaniați, preşedintele social democraţilor a declarat că propunerile privind remanierea trebuie să le facă premierul.

Abordarea corectă este cea pe care o spun eu: primul-ministru este cel care vine și face propuneri. În Guvernul de coaliţie luăm deciziile în interiorul coaliţiei. Avem o monitorizare pentru fiecare ministru, și PSD și PNL, la fel cum cred că o are şi primul-ministru”, a declarat Marcel Ciolacu pentru sursa citată.

Și, chiar dacă a declarat că premierul Ciucă nu i-a cerut schimbarea niciunui ministru până la acest moment, liderul PSD a arătat că, din punctul său de vedere, „se impune până la sfârșitul anului să fie o remaniere în Guvern”.

Totodată, acesta a lăsat să se înțeleagă că formațiunea pe care o conduce are oameni care ar putea prelua eventualele portofolii „descoperite”, dat fiind că atunci „când am făcut Guvernul au fost 2-3 propuneri pentru fiecare post pe minister”: „Nu e prima oară cand spun, e un lucru normal o remaniere, se face o analiză, avem o întâlnire la sfârșitul lunii cu grupurile parlamentare, o să discutăm toate aceste subiecte”, a mai spus liderul PSD, admițând că este luată în calcul orice posibilitate, inclusiv aceea ca fostul premier Mihai Tudose să ia un minister, „dacă noi și colegii îi vom cere”, deoarece „este un om cu experiență, a fost de două ori ministru la Economie, a fost premier și este un om care ia decizii”.

Articolul precedentPreţurile biletelor de avion vor crește anul viitor cu 30-40%
Articolul următorÎncepe programul ”România Limpede”: vor fi adunate deșeurile din Dunăre și se vor găsi soluții pentru diminuarea poluării apelor fluviului