Dosarul comisarului șef Marian Iorga, fost șef al Poliției Județene Călărași și Poliției Județene Prahova face și…victime colaterale.

Conform DNA, Emil Manta, colonel în rezervă, fost director pentru logistică la Şcoala de agenţi „Vasile Lascăr” Câmpina şi Academia de Poliţie „Al. I. Cuza”, ar fi recunoscut la o partidă de vânătoare că a dat bani pentru a obţine o funcţie de conducere pentru fiul său poliţist. 

Infomaţia apare în ordonanţa procurorilor DNA privind urmărirea penală începută pe numele comisarului şef Marian Iorga, fost comandant al IJP Prahova şi IJP Călăraşi.

Conform reprezentanților DNA, inspectorul principal Mihai Andrei Manta, comisarul şef  Ioan Ionuţ Cătălin şi subcomisarul Bogdan Dobre ar fi oferit inspectorului şef Marian Iorga suma de 50.000 lei pentru a fi numiţi pe funcţii de conducere. 

Potrivit actului de acuzare al DNA, comisarul şef IOAN IONUŢ CĂTĂLIN, de la D.G.P.M.B.,  nu a reuşit promovarea concursului într-o primă fază, drept pentru care a depus contestaţie. Acesta nu a reuşit să promoveze nici la cea de-a doua încercare, dar a formulat contestaţie. 

Informaţiile sunt verificate de către DNA în cadrul unei anchete penale care îl vizează pe fostul comandant al IJP Prahova şi al IJP Călăraşi. 

Comisarul şef Marian Iorga a fost plasat sub control judiciar şi detaşat din funcţia de șef al IJP Prahova la Şcoala de Agenţi de Poliţie din Câmpina, fiind pus la dispoziţia MAI.

Articolul precedentPloieştiul gazda Olimpiadei Europeane de Informatică pentru Juniori, eveniment în premieră în România
Articolul următorAlexandru Rafila: „Noi am avut cea mai mare mortalitate după cel de-al Doilea Război Mondial în lunile octombrie şi noiembrie”
Am debutat în presă în 1992, iar povestea continuă...