Control judiciar timp de 60 de zile pentru un polițist din Galați, care a fost prins luni în flagrant, pe când lua mită de la o persoană pe care o cerceta pentru furt.
În schimbul banilor – 400 de euro, agentul șef din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Galați – Poliția Municipiului Galați – Secția 5 Poliție Galați, îi promisese unui suspect că îl va scăpa de dosarul penal, urmând ca în dosarul respectiv să apară o altă persoană ca fiind vinovată.
„În continuare, nefiindu-i soluționat dosarul până la această dată, în urma discuțiilor dintre cele două persoane, s-a stabilit o nouă întâlnire pentru a discuta modul cum va fi soluționat cazul penal. Cu această ocazie, polițistul a acceptat suma de 400 de euro în vederea tergiversării cercetărilor în cadrul dosarului penal, în ideea de a indica un alt făptuitor față de care să se continue cercetările”, au detaliat polițiștii anticorupție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Galați.
Potrivit aceleiași surse, suma totală pe care o solicitase agentul pentru „serviciul” său este de 3.000 de euro. Chiar dacă a fost prins în flagrant cu 400 de euro, pe când era chiar în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, polițistul a scăpat momentan destul de ușor, deși procurorii au dispus reținerea sa pentru 24 de ore și au solicitat astăzi arestarea preventivă.
„Respinge ca nefondată propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați. Dispune luarea măsurii controlului judiciar pe cauţiune pe o durată de 60 de zile faţă de inculpatul Morozan Ovidiu Dorin, începând cu data de 24.08.2021 și până la data de 22.10.2021 inclusiv, perioadă în inculpatul va respecta următoarele obligații: (a) să se prezinte la organele judiciare ori de câte ori este chemat; (b) să informeze de îndată organul judiciar în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; (c) să se prezinte la Inspectoratul de Poliție al Județului Galați, conform programului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori este chemat; (d) să nu depăşească o limita teritorială a județului Galați, decât cu încuviinţarea prealabilă a organul judiciar în faţa căruia se află cauza; (e) să nu ia legătura cu martorul Donciu Auraş Ciprian.
Dispune ca în termen de 3 zile de la rămânerea definitivă a prezentei încheieri inculpatul Morozan Ovidiu Dorin să consemneze o cauţiune în cuantum de 20.000 lei la dispoziţia Tribunalului Galaţi şi să depună originalul dovezii de consemnare la instanţa menţionată. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului Morozan Ovidiu Dorin”, se arată în încheierea tribunalului.