Un craiovean de 54 de ani s-a ales cu mandat de arestare pe 30 de zile după ce s-a gândit că ar fi o idee bună să își rezolve cu bani un dosar de contrabandă cu țigări. Suma totală oferită a fost de 500 de euro, însă în loc de favorurile la care spera i s-a organizat un flagrant, în timp ce oferea banii unui ofițer de poliţie.
„În fapt, la data de 23.07.2020, cu ocazia unui control efectuat la un magazin din zona Piața Gării din municipiul Craiova, o echipă de control formată din ofițeri de poliție din cadrul IPJ Dolj – SICE a descoperit mai multe pachete de țigări netimbrate, sens în care administratorul i-a promis suma de 300 euro unuia dintre ofițerii de poliție pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu în instrumentarea dosarului penal având ca obiect săvârșirea infracțiunii de contrabandă și pentru a-l favoriza ulterior în scopul continuării acestui gen de activități ilicite.
Ofițerul de poliție a refuzat propunerea administratorului societății, a sesizat, prin formularea unui denunț, unitatea de parchet competentă și a întocmit actele de constatare a infracțiunii. Pentru a se asigura că va primi o soluție favorabilă în dosarul penal și că își va putea continua activitatea ilicită, făptuitorul a insistat să se întâlnească cu ofițerul de poliție în data de 21.08.2020, ocazie cu care i-a remis polițistului suma de 500 euro în scopul menționat.
Administratorul societății a fost prins în flagrant, imediat după ce a dat suma de 500 euro ofițerului de poliţie, iar în urma cercetărilor efectuate, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj a dispus reținerea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită. La data de 22 august 2020, Tribunalul Dolj a dispus cercetarea acestuia în stare de arest preventiv, pe o perioadă de 30 de zile”, au comunicat cei de la DGA.