Românii din diaspora au trei zile la dispoziție pentru a vota la alegerile prezidențiale: între 8 și 10 noiembrie la primul tur al alegerilor prezidențiale, și între 22 și 24 noiembrie la al doilea tur. Anunțul oficial a fost făcut de președintele Autorității Electorale Permanente, după ce în prealabil a fost schimbată legislația în domeniu.
„Avem hotărârea de Guvern prin care s-a stabilit data alegerilor 10 noiembrie, pentru străinătate este 8-9 și 10 așa cum spune legea, fie că este vorba pentru secția de votare din cadrul misiunilor diplomatice, fie că e vorba de secțiile de votare organizate în afara secțiilor de votare. În țară avem ziua de 10 noiembrie ca zi a primului tur de scrutin, programul clasic 7:00-21:00, iar în turul al doilea, la fel 24 noiembrie, și în străinătate 22-23-24. …Dacă până acum niciodată nu s-a ocupat nimeni de a chema și a ruga aceste instituții și ministere (MAE, Ministerul Românilor de Pretutindeni, misiunile diplomatice – n.r.) …să stăm la aceeași masă, să facem o campanie de promovare, trebuie să promovăm cât mai mult aceste noutăți și la procesul electoral din 10 noiembrie, respectiv 24 să vină cât mai mulți cetățeni la vot și să își exprime prin cea mai importantă variantă în străinătate votul prin corespondență cât mai mulți cetățeni dreptul de vot”, a afirmat Constantin Buică, citat de Stiripesurse.