Sursa: 123rf.com

Un bărbat de 51 de ani a experimentat pe propria piele ce înseamnă să fii arestat, după ce a încercat să mituiască doi polițiști, faptă pentru care a și fost trimis în judecată.

Totul a avut loc luna aceasta, când inculpatul a încercat să îi convingă pe cei doi oameni ai legii să oprească o anchetă care îl privea.

În schimb, agenții de poliție și-au anunțat colegii de la Direcția Generală Anticorupție, iar în cauză a fost organizat un flagrant, în urma căruia inculpatul a fost reținut, iar mai apoi arestat preventiv.

La două săptămâni distanță, bărbatul a fost trimis în judecată în stare de arest pentru dare de mită, judecătorii urmând să decidă dacă îi înlocuiesc această măsură cu una mai blândă.

În fapt, la data de 09.06.2022, doi agenți de poliție au formulat denunțuri pentru comiterea infracțiunii de dare de mită, arătând că, la aceeași dată, un bărbat în vârstă de 51 de ani le-a promis o sumă de bani, pentru a-i determina pe aceștia să nu continue cercetările într-un dosar penal care îl viza.

Ulterior, pe parcursul cercetărilor, persoana în cauză le-a propus celor doi polițiști, în mod insistent, să se înțeleagă, să rezolve dosarul favorabil lui, în sensul de a nu-i mai întocmi dosar penal, promițându-le, totodată, și o sumă de bani.

În următoarea zi, lucrătorii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Argeș, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, au organizat și realizat acțiunea de prindere în flagrant imediat după ce acesta a remis suma de 1.000 de euro, cu titlu de mită, celor doi polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș”, a detaliat DGA.

Articolul precedentONU: ”Foametea în masă și înfometarea sunt inacceptabile în secolul XXI”
Articolul următorRadiografia învățământului românesc după 2 ani de pandemie: Elevii din mediul rural au obținut de 3 ori mai multe medii sub 5 decât cei din urban la examenele naționale