Un sector de patru kilometri din Drumul Județean 687F, calea de acces din Hunedoara spre satele comunei Lelese din Ținutul Pădurenilor, a rămas acoperit cu pământ și piatră, deși în ultimii ani aproape toate drumurile din jurul lui au fost modernizate. Potrivit zhd.ro, în urma ședinței de CL Hunedoara, din luna mai, acest sector a fost trecut din domeniul public al comunei Lelese în administrarea autorității județene, astfel încât acesta va putea fi reabilitat. Procedurile, dar mai ales lucrările vor fi de durată, având în vedere că vorbim de un drum de pământ care va trebui reabilitat complet și nu unul asfaltat.
Drumul trece pe lângă fostele exploatări miniere
Drumul Hunedoara – Lelese măsoară 30 de kilometri, traversează satele Teliucu Inferior și Govâjdia, apoi trece pe Valea Nădrabului, pe marginea fostelor exploatări miniere de la Ghelari și a haldei și carierei de calcar de la Crăciuneasa, apoi urcă abrupt spre centrul satului Lelese, potrivit presei locale.
De la capătul lui, un drum de creastă, transformat în ultimii doi ani într-o șosea modernă continuă până în satul Sohodol, unde mai locuiesc circa 20 de oameni. În ultimii cinci ani, au fost modernizate sectoarele Crăciuneasa – Lelese și Crăciuneasa – satul Cerișor, iar drumul Govăjdia – Plop – Ghelari, intersectat cu DJ 687 F, se află în șantier.
Ținutul Pădurenilor, tradiție și uitare
Comuna Lelese, aflată la circa 30 de kilometri de Hunedoara și înconjurată de păduri vaste, a rămas renumită pentru tradiţiile localnicilor, păstrate cu străşnicie de secole, dar şi pentru arta populară specifică Ținutului Pădurenilor. În cele patru sate ale comunei Lelese (Runcu Mare, Lelese, Cerișor și Sohodol) mai locuiesc 400 de oameni, un motiv în plus să considerăm că „uitarea” autorităților are legătură și cu acest fapt. Fiecare dintre ele a avut câte o şcoală, unele vechi de aproape 100 de ani.