Sursa Foto: portal.just

Un judecător din cadrul Tribunalului Dolj a fost suspendat ieri din funcție, după ce Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a admis o sesizare a Inspecţiei Judiciare.

Sancțiunea decisă ieri nu este însă definitivă, ea putând fi atacată, în această ipoteză ultima decizie urmând a fi dată la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Daniel Fănel Stancu a fost „scos pe tușă” pentru 6 luni, considerându-se că acesta a avut „atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu față de colegi, celălalt personal al instanței sau al parchetului în care funcționează, inspectori judiciari, avocați, experți, martori, justițiabili ori reprezentanții altor instituții”, a utilizat „expresii inadecvate în cuprinsul hotărârilor judecătorești sau al actelor judiciare ale procurorului ori motivarea în mod vădit contrară raționamentului juridic, de natură să afecteze prestigiul justiției sau demnitatea funcției de magistrat” și că și-a exercitat funcția cu rea-credință sau gravă neglijență, fără a comite însă infracțiuni.

Stancu este judecător din octombrie 2000, fiind numit inițial la Judecătoria Strehaia, iar în prezent soluționează dosare în cadrul Secției I civile a Tribunalului Dolj.

Admite acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva domnului Stancu Daniel Fănel – judecător în cadrul Tribunalului Dolj.

În baza art.100 lit.d) din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aplică domnului Stancu Daniel Fănel – judecător în cadrul Tribunalului Dolj, sancţiunea disciplinară constând în „suspendarea din funcţie pe o perioadă de 6 luni” pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art.99 lit.c), art.99 lit. s) şi art.99 lit.t) teza a II-a din acelaşi act normativ.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”, se arată în anunțul CSM.

Articolul precedentHunedoara. Un sector de DJ, „uitat”, va fi reabilitat
Articolul următorCJ Prahova se asociază cu CNAIR-ul pentru a crește siguranța circulația pe drumurile din județ