Moţiunea „Sănătatea românilor nu este firmă de pompe funebre”, îndreptată împotriva ministrului Nelu Tătaru a fost adoptată azi de plenul Camerei Deputaților. Un vot ca o dojană, dat fiind că rezultatul nu va fi demiterea ministrului Sănătății, ci are doar efecte politice cu titlu de recomandare pentru premier. Semnatarii moțiunii sunt deputații PSD, care i-au reproșat acestuia
că „se ocupă de alte ‘tunuri’, gen livrarea de etichete pentru medicamente sau măşti la suprapreţ, numiri controversate în Consiliile de Administraţie de la Unifarm sau Antibiotice Iaşi”. Moțiunea a fost aprobată cu 164 voturi „pentru”, 85 „împotrivă” și 48 abțineri, în timp ce doi deputați nu au votat.

Ieri, la dezbaterea moțiunii, ministrul Tătaru a răspuns punctul atunci când i s-a solicitat demisia, prin aceea că această discuție și-ar fi dorit-o la începutul primăverii. „Aş fi vrut să mi-o ceară cineva în martie – aprilie, când se căuta cineva pentru carnea de tun să meargă prin focare şi în această ţară. Am o onoare, voi avea în continuare. Nu ar fi drept faţă de populaţia acestei ţări şi faţă de corpul medical să plec în aceste momente”.

Articolul precedentPaul Stănescu, atacat din interiorul PSD: „Folosește aceleași metehne vechi pentru a-și păstra funcția luată nedemocratic”
Articolul următorExpert în plimbat cu bărcuță la inundații, Ponta îl acuză pe Orban de nepăsare