Rețeta unei averi consistente a căpătat la Ploiești accente de neimaginat pentru administrația publică. Este extrem de simplă: împrumuți bani pe persoană fizică, pentru diverse nevoi personale și uiți să îți plătești datoriile. Creditorul se adresează instituției la care lucrezi, dar tu susții că din salariu plătești…diverse (pensii alimentare, alte popriri, etc). Deci instituția răspunde oficial că nu poate să îți mai ia un leuț din leafă invocând diverse motive. Creditorul merge în instanță și …își recuperează banii. Dar, nu din salariul tău, de bugetar ”amărât”, ci din conturile instituției la care lucrezi, cea care a refuzat să îți pună poprire pe leafă și să îi vireze creditorului chiar și un leu, în semn că e de bună credință.



La Ploiești, rețeta este deja patentată, iar angajații Primăriei Ploiești deja spun pe la colțuri că a venit vremea să nu își mai plătească ratele și să le plătească instituția din bugetul local. Adică din banii tuturor plătitorilor de taxe și impozite! 



Primul episod: Donald Constantin și SGU Ploiești!



Prima manevră de acest gen a avut loc în anul 2018, atunci când SGU Ploiești (Societatea de Gospodările Urbană Ploiești) s-a trezit târâtă într-un litigiu personal al directorului Donald Constantin. Primarul de atunci al Ploieștiului, Adrian Dobre, îl mută pe Donald în funcția de director al Parcului Municipal Vest. Litigiul judecătoresc rămâne, iar SGU Ploiești a anunțat că este executată silit pentru datorii personale ale deja fostului director. Datoriile erau către o firmă de mobilă. Culmea este că la acea dată Constantin nu mai era director al SGU Ploiești. Era deja director al Administrației Parcului Municipal Vest.

“Deși, începând cu data de 2.09.2017, Constantin Donald Nicolae nu mai figurează ca manager al societății, din contul acesteia din urmă sunt retrase, în baza unor titluri executorii, diverse sume reprezentând datorii neachitate către firma furnizoare de mobilă pentru fostul manager, create înainte ca domnul Constantin Donald Nicolae să fie numit în funcția de director general al SGU Ploiești SRL. 

Astfel, în perioada premergătoare Sfintelor Sărbători Pascale, din bugetul societății a fost retrasă suma de 7.142,17 lei, reprezentând debit și cheltuieli de executare rezultate în urma performanțelor manageriale ale domnului Constantin Donald Nicolae.”,
 anunțau reprezentanții SGU Ploiești printr-un comunicat de presă. Banii retrași de executorul judecătoresc din conturile societății erau fondurile destinate primelor de Paște ale salariațiilor SGU.

În prezent, același Donald Constantin este directorul interimar al Clubului Sportiv Municipal Ploiești! 


CSM Ploiești plătește datoriile personale ale directorului adjunct Lucian Rădulescu




Juriștii instituțiilor din subordinea Primăriei Ploiești nu au învățat nimic din pățania cu Donald Constantin, iar situația se repetă de această dată la Clubul Sportiv. 

Unul dintre cei doi directori adjuncți ai instituției se numește Lucian Rădulescu, un personaj controversat. Rădulescu este faimosul consilier parlamentar al senatoarei PSD Laura Moagher, devenit celebru la nivel național după un filmuleț difuzat de polițistul Marian Godină. Se spune despre Lucian Rădulescu că este gestionarul averii controversatului sindicalist Liviu Luca, închis în prezent pentru infracțiuni de corupție. Mai mult, sunt zvonuri că și studiile superioare ale directorului nu ar exista, iar la concursul de angajare ar fi prezentat doar o copie xerox a unei diplome. Sursele noastre ne spun că ar exista de altfel un dosar prin sertarele Poliției Prahova, dosar blocat tot prin protecția sindicalistului Liviu Luca. 

Protejat de mai marii orașului, Rădulescu câștigă în 2018 concursul de director adjunct al Clubului Sportiv Municipal



În anul 2019, Clubul Sportiv primește o dispoziție de poprire din partea unui executor judecătoresc pe salariul directorului adjunct. 

Doar că, pentru a nu supăra ”directorașul”, CSM Ploiești răspunde oficial că nu poate pune în aplicare poprirea deoarece, jumătate din salariul acestuia merge spre plata pensiilor alimentare a celor doi copii (un băiat din prima căsătorie și o fată din relația cu actuala parteneră de viață).

Nemulțumit creditorul se adresează instanței, judecătorii Judecătoriei Ploiești îi dau câștig de cauză și se ajunge la apel. Iar completul Tribunalului Prahova decide că soluția Judecătoriei este corectă și că CSM Ploiești, terț poprit în acest dosar, este bun de plată. 

Adică STATUL ROMÂN prin taxele și impozitele ploieștenilor, adică toți ploieștenii trebuie să plătească suma de 1.236.328 lei (aproximativ 240.000 de euro). Și de fapt nu trebuie să plătească, ci va fi obligat să plătească! Executorul judecătoresc va pune sechestru pe conturile clubului și va retrage suma dispusă de instanță, inclusiv cheltuielile de judecată. 

Vom reveni cu reacțiile reprezentanților Primăriei Ploiești legate de acest subiect, dar și cu alte informații interesante despre directorii ploieșteni.

Directorul Rădulescu se laudă pe Facebook ca este prieten cu ambasadorul Rusiei în România – Foto Facebook
Tribunalul Prahova respinge apelul CSM Ploiești și al lui Lucian Rădulescu
Motivarea Tribunalui Prahova
VIAClaudiu ADAMESCU
SURSĂZiarul de Investigații
Articolul precedentProcurorul care anchetează posibila fraudă a alegerilor de la Sectorul 1 vrea să se pensioneze
Articolul următorTragedie în Statele Unite. Zeci de elevi au fost împușcați într-o școală din Texas