Sursa: 123rf.com

O mită de 300 de euro i-au asigurat unui bărbat din Ploiești 30 de zile de arest preventiv, după ce polițistul din Râșnov pe care îl îmbiase cu această sumă a denunțat fapta.

Bărbatul „mărinimos” fusese oprit în trafic de un agent de poliție din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov, descoperindu-se astfel că inculpatul nu doar că nu avea permis de conducere, ci era și sub influența drogurilor, dat fiind că a fost testat pozitiv la substanța psihoactivă cannabis.

Din ce detaliază Direcția Generală Anticorupție într-un comunicat, inițial bărbatul din Ploiești i-a oferit polițistului 50 de euro pentru a nu i se constitui dosar penal pentru infracțiunile săvârșite, apoi a „urcat” la 150, 200 și în final 300 de euro cu titlu de mită.

Ghinionul bărbatului a fost că polițistul care îl oprise este unul dintre cei mai „harnici” la capitolul denunțuri, acesta formulând în mai multe rânduri și alte denunțuri la DGA, prin care a sesizat intenția unor cetățeni de a-l corupe. Așa s-a întâmplat și în acest caz, după care pe fir au intrat ofițerii de poliție judiciară din cadrul DGA – Serviciul Județean Anticorupție Brașov, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, care au realizat prinderea în flagrant a inculpatului chiar în timp ce oferea mita. De aici, inculpatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar duminică instanța a admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, şi, pe cale de consecinţă, dispune arestarea preventivă a inculpatului GABOR IONUŢ, pentru săvârşirea infracţiunii de „dare de mită”, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 22.05.2022 şi până la data de 20.06.2022, inclusiv. Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului GABOR IONUŢ. Executorie”, se arată în încheierea instanței, care a fost contestată de inculpat.

Articolul precedentProtest Greenpeace, la Ambasada Ungariei: ”Viktor Orbán blochează sancțiunile împotriva Rusiei”
Articolul următorToate plăcuțele cu numele străzilor din Miercurea-Ciuc vor fi înlocuite, a decis instanța