Actualul edil al Primăariei Capitalei a mărturisit aseară că nu ar spune „nu” unui nou mandat de 4 ani.
În cadrul unei emisiuni la B1 TV, Nicușor Dan a explicat de ce se simte pregătit pentru o nouă candidatură și, de ce nu, un nou succes în 2024, când vor fi alegerile locale.
Potrivit acestuia, niciun ales nu poate să facă mare lucru din ceea ce promite în decursul unui singur mandat, cu atât mai mult cu cât, a explicat primarul general al Capitalei, proiectele pe care și le propune sunt de durată și, implicit, de durată ar trebui să fie și funcția.
Din ce a detaliat Nicușor Dan, în ceea ce îl privește consideră că merge într-o direcție bună, pe principiul „tace și face”. Sau cel puțin aceasta pare a fi opinia edilului la momentul unei introspecții.
„Pentru orice oraș din România un mandat de patru ani, în condițiile în care nu găsești documentațiile deja pregătite pentru lucrările de investiții, e prea puțin. Pentru București e cu atât mai mult, un oraș cu multiple probleme. (…)
Am început un lucru, încerc să le comunic bucureștenilor situația de fapt, nu să mă învârt pe la televizor să le spun ce grozav sunt eu, cum au făcut predecesorii mei. Sunt foarte optimist că ei vor înțelege că mergem într-o direcție corectă și viteza e cea pe care ne-o permite contextul”, a spus Nicușor Dan pentru sursa citată.