Doi ani și jumătate de închisoare cu suspendare este pedeapsa pe care ar urma să o primească un ofițer de poliție din Ialomița, într-un dosar de dare de mită în formă continuată. Acesta a fost de acord să ajungă la o înțelegere cu procurorii, recunoscând că, în calitate de angajat în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Ialomița a primit bani pentru a efectua înmatriculări de mașini.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus sesizarea instanței de judecată cu acordul de recunoaștere a vinovăției a lui Sandu Palatin, urmând ca instanța să decidă dacă pedeapsa este cea potrivită.

În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 15 septembrie 2017 – 12 octombrie 2017, inculpatul PALANTIN SANDU ar fi primit de la o persoană suma totală de 10.200 de lei, pentru a efectua în regim de urgență și fără programare 54 de operațiuni de înmatriculări de autovehicule (48 de înmatriculări definitive pentru care a primit câte 200 de lei și 6 înmatriculări provizorii pentru care a primit câte 100 de lei).

Totodată, procurorii au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra sumei de 10.200 lei dobândită de inculpat în urma comiterii infracțiunii și care a fost depusă de acesta la bancă.

În prezența avocatului, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina lui, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv 2 ani și 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de un an, de la executarea pedepsei principale, a drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a alege și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii.

Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 zile, în cadrul Direcției de Administrare a Domeniului Public și/sau în cadrul unităților de învățământ (întreținerea curățeniei în zonele verzi aferente unităților de învățământ de pe raza municipiului) cu sediul în Slobozia, jud. Ialomița”, au comunicat procurorii anticorupție.

Articolul precedentSchema PONZI și ASF: ce legătură este între acestea
Articolul următorMii de teste pentru cadrele medicale au ajuns la Primăria București, grație unei donații