Foto: Facebook - Traian Basescu
Foto: Facebook - Traian Basescu

Avocata lui Traian Băsescu a comentat decizia Curții Supreme privind colaborarea lui Băsescu cu Securitatea.

Aceasta a declarat că fostul președinte nu a săvârșit infracțiunea de fals în declarații și nu își va pierde mandatul de europarlamentar.

Avocata lui Traian Băsescu, Eliza Ene-Corbeanu, susține că acesta nu a săvârșit infracțiunea de fals în declarații

Într-un text publicat pe pagina de Facebook, Eliza Ene-Corbeanu a făcut mai multe precizări după decizia definitivă dată de Curtea Supremă, care a stabilit că fostul președinte a colaborat cu Securitatea.

”M-am tot gândit dacă are vreun rost să răspund și public la întrebările pe care le-am primit în legătura cu situația juridică a președintelui Traian Băsescu.

Inițial am zis pas, apoi au apărut gladiatorii care au început să măcelărească totul, așa că o zic pe scurt:

– modificările din oct.2021 la Legea 406/2001 privind privilegiile unui fost președinte de stat la încheierea mandatului nu îi sunt aplicabile și președintelui Traian Băsescu (vezi aplicarea în timp a legii civile );

– Traian Băsescu nu a săvârșit infracțiunea de fals în declarațîi (vezi latura obiectivă și latura subiectivă a infracțiunii raportate la momentul pronunțării deciziei ICCJ);

– Traian Băsescu nu își va pierde mandatul de europarlamentar ( la momentul depunerii candidaturii îndeplinea condițiile cerute de legea 33/2007)”, a scris avocata, ieri, pe contul de socializare.

Traian Băsescu a declarat că va face demersurile legale la CEDO

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anunțat, miercuri, că fostul președinte al României a colaborat cu Securitatea. Decizia Curții este una definitivă.

Conform deciziei, Traian Băsescu a fost colaborator al Securității ca poliție politică.

Fostul președinte a fost acuzat că a dat declarații sub numele conspirativ ”Petrov”.

Articolul precedentUniți în durere. Starețul unei mănăstiri din Ucraina a adăpostit mii de refugiați de la începutul războiului
Articolul următorBiblioteca Judeţeană din Galați organizează lecții de limba română pentru refugiații ucraineni
Cristina Antal
Jurnalist full-time / Pesimist part-time