Sursa foto: Agora MD

UNICEF a avertizat că războiul din Est reprezintă o amenințare serioasă pentru viețile a 7,5 milioane de copii din Ucraina. Directorul executiv al UNICEF, Catherine M. Russell a solicitat tuturor părților să nu atace infrastructura esențială de care depind copiii.

De asemenea, UNICEF a precizat că folosirea armelor grele a deteriorat infrastructura esențială de apă și unitățile de învățământ în ultimele zile.

„Dacă luptele nu încetează, zeci de mii de familii ar putea fi strămutate forţat, crescând dramatic nevoile umanitare”, a transmis Russell.

Putin a decis invadarea Ucrainei

Totodată, UNICEF a anunțat că va asigura transportul de apă și provizii medicale în zonele afectate de conflict. Mai mult, reprezentanții UNICEF vor colabora cu autoritățile locale pentru a oferi ajutor imediat copiilor și familiilor afectate de conflict.

„Echipele mobile susţinute oferă, de asemenea, îngrijire psihosocială copiilor traumatizaţi de insecuritatea cronică”, a mai precizat oficialul UNICEF, potrivit news.ro.

Reamintim că secretarul general al ONU a cerut o încetare imediată a focului și a solicitat tuturor părților să își respecte obligațiile internaționale de a proteja viețile copiilor și să asigure că actorii umanitari vor putea interveni în zonele de conflict.

Invazia Rusiei asupra Ucrainei a provocat teamă în rândul ucrainenilor care au început să părăsească zonele de conflict. Mai exact, în Kiev au apărut imagini cu coloane uriașe de mașini care încearcă să părăsească orașul. De asemenea, alții au optat să se adăpostească în stațiile de metrou sau să se roage, în genunchi pe străzi.

În capitala Ucrainei s-au auzit sirenele, iar oamenii încearcă să se salveze din calea forțelor rusești ce au început atacul de la primele ore ale dimineții. Pe rețelele sociale au apărut zeci de imagini în care oamenii stau la coadă în fața bancomatelor și încearcă să ajungă cât mai repede la adăposturile anti-aeriene și în subsoluri.

„Oamenii au ieșit pe străzi noaptea trecută în acest oraș – fluturau steagul ucrainean. Au spus că acesta este țara lor și că nu pleacă nicăieri…. Nimeni nu poate să creadă că se întâmplă așa ceva cu adevărat”, a declarat un jurnalist de la BBC pentru Europa de Est.

Război în Europa. Rusia a atacat Ucraina

Articolul precedentRobert Sighiartău îndeamnă la responsabilitate în declarații, dar nu se poate abține: „Domnul Ciolacu face un fel de vedetism”
Articolul următorSute de cetățeni ucraineni au intrat în județul Suceava
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.