Amendă aplicată ieri de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Prahova, după aglomerația la gondola care face legătura între Cota 1400 şi Cota 2000 din Sinaia.
Sancțiunea a venit în urma unui control, după ce la Telegondola Sinaia turiștii și-au cerut banii înapoi pe bilete, dat fiind că au așteptat ore bune să urce pe munte.
Ieri, vremea rea a făcut ca transportul pe cablu să nu funcționeze, însă angajații au continuat să vândă bilete, deși știau că turiștii nu le vor putea folosi. Oamenii s-au revoltat și au cerut banii înapoi, iar comisarii pentru Protecția Consumatorilor le-au dat dreptate.
„În intervalul orar 08.00-11.55, Telegondola Sinaia nu a funcționat pe tronsonul cota 1400-2000 datorită depunerilor de gheață si chiciură în zona rolelor, a cablului și pilonilor. La încercarea de degivrare 2 role s-au spart și au fost înlocuite.
În toată această perioada la baza din Sinaia au fost comercializate tichete, fapt ce a dus la supraaglomerarea platformei intermediare de la cota 1400.
Pe tronsonul 1400-2000 a funcționat telecabina, aceasta având o capacitate mult redusă.
O echipă de comisari din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Prahova a desfășurat o actiune de control, operatorul economic fiind sancționat cu o amendă în valoare de 15.000 lei și s-a dispus măsura de returnare contravaloare servicii care nu au fost prestate consumatorilor, asigurând de asemenea coborârea în siguranță a turiștilor prin prelungirea programului de funcționare”, a transmis CJPC Prahova.