Sursa foto: Facebook
Sursa foto: Facebook

Bulgaria reclamă că românii poluează orașul Ruse, prin incendierile repetate ale miriştilor din sudul României.

Ministrul bulgar al mediului a discutat poluarea aerului din oraşul Ruse cu omologul său român, Tánczos Barna, transmite publicația Ruse News, citată de G4 Media.

Ministrul Borislav Sandov a ridicat problema poluării aerului în orașul Ruse

Poluarea este cauzată de arderea miriștilor din România. Conform declaraţiilor ofertite de ministrul Mediului din Bulgaria, aceste incendieri au avut loc pe parcursul anotimpului de toamnă.

Tánczos Barna a ţinut să precizeze că arderea miriștilor era interzisă prin lege în România. Cu toate acestea, românii continuă să provoace numeroase incendii, în ciuda faptului că activitatea a fost incriminată.

Deşi sunt ilegale, arderile continuă să fie practicate, ducând la poluarea oraşului situat în nordul Bulgariei

Ministrul român al Mediului i-a mai transmis oficialului bulgar că România caută modalități de stopare a acestor activități ilegale. O modalitate este urmărirea prin satelit.

De asemenea, vor fi luate măsuri restrictive împotriva fermierilor, mai arată sursa citată.

În acest context, cei doi miniștri au făcut schimb de propuneri de cooperare comună în alte sfere legate de mediu și climă. Printre acestea se numără implementarea de bune practici pentru prevenirea defrișărilor.

Încă din 2019, fumul provenit de la arderea miriştilor din Giurgiu poluează oraşele din nordul Bulgariei

Acţiunea nu este una fără precedent: în 2019, bulgarii se plângeau de fumul provenit de la arderea miriştilor din oraşul Giurgiu.

În urmă cu 3 ani, ministerul bulgar de Externe a alertat autorităţile române cu privire la poluarea aerului din acest oraş.

Conform Agerpres, în 2019, ambasadorul Bulgariei în România, Todor Ciurov, a luat legătura cu viceprimarul oraşului Giurgiu. La acel moment, autorităţile locale au stabilit că incendiile au fost stinse.

Articolul precedentMinistrul Bogdan Aurescu susține că UE trebuie să accelereze pregătirea sancțiunilor pentru Rusia
Articolul următorO creștere infimă a racordării consumatorilor casnici la rețeaua de energie
Jurnalist full-time / Pesimist part-time