Un pompier cu funcție de conducere din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Basarab I” al județului Dâmbovița a fost găsit vinovat pentru luare de mită și, potrivit soluției instanței, trebuie să stea cinci ani în închisoare. Dosarul plt. adj. șef Tița Dan a fost trimis de procurori la Tribunalul Militar București, după ce acesta a fost prins în flagrant. Pe lângă pedeapsa cu închisoare, Tița a fost degradat, însă hotărârea tribunalului nu este încă definitivă.

În 26 septembrie 2019 ofițerii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Dâmbovița, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București, l-au prins în flagrant pe subofițer în timp ce pretindea de la un denunțător suma de 5.000 lei, din care a primit efectiv 1.000 de lei, pentru a nu lua măsurile legale în legătură cu nereguli constatate pe linie de P.S.I. la o societate comercială și pentru a nu sancționa contravențional societatea cu amendă în valoare de 50.000 lei.

La percheziția corporală efectuată cu ocazia flagrantului, asupra subofițerului a fost găsită suma totală de 6.000 lei, între care și banii primiți cu titlu de mită. Ulterior, în urma activităților procedurale efectuate, a mai fost identificat un denunțător, de la care subofițerul a solicitat și a primit sumele de 5.000 lei, respectiv 1.000 lei, cu ocazia efectuării a trei controale la societatea comercială ce îi aparține”, au comunicat cei de la DGA.

Pompierul este în arest la domiciliu, măsură care s-a prelungit succesiv. Judecătorii l-au găsit vinovat de mai multe acte de corupție, așa cum fuseseră descrise de procurori.

Condamnă pe inculpatul plt. adj. șef Tița Dan din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Basarab I” al județului Dâmbovița (), aflat în arest la domiciliu, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru luare de mită. Condamnă pe inculpatul plt. adj. șef Tița Dan la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru luare de mită – 3 acte materiale: februarie 2019, martie 2019, 25.09.2019).

Constată că faptele se află în concurs real şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv un an închisoare, în final aplicând inculpatului pedeapsa principală rezultantă de 5 ani închisoare. Aplică inculpatului, alături de pedeapsa închisorii, pedeapsa amenzii în cuantum de 200 de zile-amendă şi fixează cuantumul unei zile-amendă la suma de 60 lei.

Aplică inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă a închisorii, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică ori de a exercita orice activităţi care presupun executarea de controale privind aplicarea normelor legale, eliberarea de autorizaţii, avize, atestate, permise ori documente similare, necesare desfăşurării unor activităţi, constatarea şi/sau sancţionarea contravenţiilor, precum şi a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit. a), b), d), h), j) şi k) C.pen., pe o perioadă de 4.

Executarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor enumerate mai sus va începe după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. Menţine măsura arestului la domiciliu dispusă …compută din durata pedepsei închisorii pronunțate perioada reținerii, a arestării preventive și a arestului la domiciliu de la 27.09.2019 ora 01.55 până la 28.09.2019 ora 01.55, de la 03.10.2019 la 12.12.2019 şi de la 17.12.2019 la zi.

Confiscă de la inculpat suma de 9.000 lei, din care sumele de 6.229 lei şi 50 Euro (echivalent 238,95 lei, la cursul oficial de la data pronunţării) au fost indisponibilizate de organele de urmărire penală. Menţine sechestrul asigurător instituit de către organul de urmărire penală asupra sumelor ridicate de la inculpat. Instituie sechestrul asigurător asupra bunurilor inculpatului până la concurenţa sumei de 17.532,05 lei, reprezentând restul sumei supuse confiscării speciale, cheltuielile judiciare avansate de stat şi cuantumul amenzii penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare în privinţa măsurii asigurătorii”, se arată în hotărârea instanței.

Articolul precedentNoi schimbări în ministere. Ludovic Orban a mai semnat câteva decizii
Articolul următorCe-și dorește Ciolacu la 161 de ani de la Unire: „Putem începe acest proiect de țară cu Autostrada Moldovei!”