ludovic orban referendum
Foto: Facebook

Șapte noi numiri au apărut aseară în Monitorul Oficial, fiind instalați pe funcții șefi sau adjuncți la ministere și instituții cheie. Premierul Lodovic Orban a fost ocupat cu semnarea de decizii, iar primul pe listă este liberalul Adrian Nicolae Enache, consilier local la Primăria sectorului 6. Enache a fost numit subsecretar de stat la Ministerul Tineretului și Sportului.

Subsecretar de stat a devenit de ieri și Teodor Tiberiu Alin Ion, care a primit decizia de numire ca vicepreședinte al Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc. În 2015, acesta era inspector principal la Primăria Găneasa, Olt. Anterior, în 2014, se înscrisese la un concurs la Directia de Combaterea Fraudelor Slatina, ca inspector grad asistent, însă a fost respins după ce nu a reușit să obțină decât 37,5 puncte. Ani mai târziu reușește să intre pe un post direct la Ministerul Finanțelor Publice, pentru ca ulterior să devină inspector principal în cadrul instituției în care acum a fost numit vicepreședinte.

Adrian Haralambie Bidu este noul comisar general adjunct, subsecretar de stat, al Gărzii Naționale de Mediu. Originar din orașul Frasin, Bidu este absolvent al Facultății de Silvicultură din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava. Masterand în management forestier, Adrian Haralambie Bidu a fost comisar în cadrul Comisariatului General al Gărzii de Mediu, începând din anul 2017 și până în prezent.


Filaret Brădățana fost numit vicepreședinte, subsecretar de stat, la Autoritatea Națională Sanitar Venerinară și pentru Siguranța Alimentelor. În trecut, acesta a fost directorul executiv adjunct al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Ilfov.

La Autoritatea pentru Administrarea Arhivelor Statului a fost numit un nou vicepreședinte, în persoana Oanei Maria Sava, în timp ce Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației are un nou subsecretar de stat. Este vorba despre Andrei Baciu, același care fusese propus de fostul premierul Dacian Ciolos la Ministerului Sanatatii si retras inaintea votului de investire. Baciu s-a inscris în PNL în 2016.

Articolul precedentUn nou vicepreședinte la ANRP
Articolul următorPompier condamnat la închisoare cu executare și degradat pentru luare de mită. A primit bani pentru a nu lua măsurile legale în legătură cu nereguli constatate pe linie de P.S.I.