Orban, cel trădat de PNL și nu invers

„Această coaliţie, nici cal, nici măgar, această struţo-cămilă, eu cred că va dura, din păcate pentru România”

Fostul președinte PNL, Ludovic Orban, consideră că partidul căruia i-a dedicat peste 30 de ani este cel care l-a trădat, și nu doar pe el, ci și propriul electorat. Mai mult, Orban respinge comparațiile între formațiunea pe care a înființat-o, Forța Dreptei, și cele ale foștilor lideri ai liberalilor, Tăriceanu sau Stolojan.

„Nu eu şi nu colegii mei suntem cei care am părăsit Partidul Naţional Liberal. Conducerea Partidului Naţional Liberal a părăsit, a trădat, a abandonat oamenii care au avut încredere în noi, care au crezut în proiectul de dezvoltare a României pe care l-am prezentat în campania electorală, care au crezut declaraţiile preşedintelui Iohannis, declaraţiile mele şi ale multor alţi lideri din PNL: votaţi PNL, scăpaţi de PSD, doar PNL poate să bată PSD, niciodată cu PSD. (…) A fost un campionat de minciuni perverse care a fost generat de cei care, pur şi simplu, au aruncat…”, a afirmat Ludovic Orban miercuri seară, la România TV.

Totodată, Orban a susținut că excluderea sa din PNL, deși își anunțase chiar el plecarea, imediat după pierderea alegerilor interne, a venit ca urmare a opoziției sale la „deciziile evident inepte” luate de conducerea „nelegitimă” a PNL. „Picătura” care i-a ulflut paharul fiind decizia PNL de a-i aduce pe social democrați la guvernare. De asemenea, fostul lider al liberalilor afirmă că plecarea sa din partid, precum și decizia de înființare a unei unei formațiuni de dreapta nu se poate compara cu celelalte „rupturi”, în care s-au format partide „satelit”,  dând exemplu la partidul lui Theordor Stolojan, absorbit de PD, sau al lui Călin Popescu Tăriceanu (ALDE), care doar a asigurat  altuia majoritatea în Parlament.

„Situaţia este complet diferită astăzi. Eu astăzi nu-mi propun să fac o fracţiune, sau să fac un partiduleţ. La ora actuală nu există în România un partid serios, un partid care să ajungă să fie bine organizat, care să aibă în baza lui oameni reprezentativi care cu adevărat să susţină valorile de centru-dreapta-dreapta”, a mai declarat Orban.

Cât privește „mariajul” dintre PNL și PSD, care se vrea a aduce stabilitate pe scena politică actuală, după cele trei luni de criză, Orban este de părere că acesta va rezista, din păcate. „După forţele care au fost implicate în construcţia acestei alianţe contra naturii şi mai ales după modul în care actorii principali care au determinat această coaliţie, nici cal, nici măgar, această struţo-cămilă, eu cred că va dura, din păcate pentru România, eu cred că va dura”, a explicat Ludovic Orban.

Orban: „Investiţiile sunt doar o vorbă goală în gura PNL-iştilor”

Articolul precedentUcraina a efectuat exerciții militare cu rachete americane
Articolul următorCîmpeanu nu vrea prelungirea vacanței de iarnă