Doi agenți de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, care în 2021 lucrau la Secția nr. 2 Poliție Pitești – Ordine Publică, au fost condamnați definitiv de Curtea de Apel Piteşti pentru luare de mită.

Cei doi au fost prinși în flagrant în decembrie 2021 în timp ce luau câte bani pentru a nu aplica sancțiuni șoferilor. Din ce precizează Direcția Generală Anticorupție, au fost probate trei infracțiuni de luare de mită, fiecare pedepsită cu câte un an de închisoare cu suspendare:

La data de 17.12.2021, lucrătorii de poliție judiciară din cadrul D.G.A. – S.J.A. Argeș și Structura centrală, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, au organizat și realizat acțiunea de prindere în flagrant a celor doi agenți de ordine publică, ambii fiind desemnați ca polițiști rutieri, după ce aceștia, în exercitarea atribuțiilor de serviciu au primit de la doi conducători auto suma de 1.800 lei, câte 900 de lei de la fiecare, pentru a nu le fi suspendate permisele de conducere, ca urmare a săvârșirii unor contravenții la regimul rutier.

Anterior, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în data de 16.11.2021, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cei doi agenți de poliție au primit de la un martor denunţător suma de 300 de lei, ce nu li se cuvenea, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, respectiv în scopul de a nu aplica acestuia sancţiuni contravenţionale corelative contravenţiilor constatate.

Prima sentință a fost pronunțată de Tribunalul Argeș în dosar în primăvara anului acesta, după ce cei doi polițiști stătuseră o vreme în arest, după care fuseseră plasați în arest la domiciliu.

Pedeapsa aplicată la acel moment a fost una cu suspendare, iar ulterior a fost menținută, definitiv. Potrivit soluției instanței, ambii polițiști au fost obligați totodată să muncească în folosul comunității:

Condamnă pe inculpatul CHILIMENT DRAGOŞ MARIAN, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru luare de mită. Suspendă executarea pedepsei principale sub supraveghere şi stabilește un termen de supraveghere de 3 ani. Obligă pe inculpatul Chiliment Marian Dragoş ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Argeş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

Impune inculpatului Chiliment Marian Dragoş următoarea obligaţie: b) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul Chiliment Marian Dragoş va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Argeș, județul Argeș, sau în cadrul Casei Județene de Pensii Argeș, județul Argeș, pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare.

Condamnă pe inculpatul MATEI EUSEBIU ION, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru luare de mită. Dispune suspendarea executării pedepsei principale sub supraveghere şi stabile?ște un termen de supraveghere de 3 ani. Obligă inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Argeş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

Impune condamnatului următoarea obligaţie: b) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. )e parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Argeș, județul Argeș, sau în cadrul Casei Județene de Pensii Argeș, județul Argeș, pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare.

Confiscă de la inculpatul Chiliment Marian Dragoş suma de 150 de lei și de la inculpatul Matei Eusebiu-Ion suma de 150 de lei, primiți cu titlu de mită de la martorul denunțător Dumitru George Cătălin. Menţine măsura asigurătorie a sechestrului, dispusă prin Ordonanţa nr.313/P/2020 din data de 05.01.2022, asupra sumei de 1.392 lei depusă pe numele inculpatului Chiliment Marian Dragoş la Unicredit Bank la dispoziția Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș și a instanței de judecată, și asupra sumei de 1.325 lei depusă pe numele inculpatului Matei Eusebiu-Ion, la Unicredit Bank la dispoziția Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș și a instanței de judecată.

Deduce din pedeapsa principală aplicată inculpatului Chiliment Marian Dragoş durata reținerii, a arestării preventive și a arestului la domiciliu din perioada 18.12.2021 – 01.04.2022. Deduce din pedeapsa principală aplicată inculpatului Matei Eusebiu-Ion durata reținerii, a arestării preventive și a arestului la domiciliu din perioada 18.12.2021 – 01.04.2022”.

Articolul precedentSchimbări majore: Facebook elimină patru câmpuri din profilurile utilizatorilor
Articolul următorMaia Sandu: ”Rusia a lăsat Moldova pe întuneric”