Ponta îi ceartă pe criticii lui Iohannis

„De ce plătim mereu noi frustrările lor personale exteriorizate”

Liderul Pro România Victor Ponta, cel care vizează o revenire în PSD, lansează atacuri la adresa criticilor lui Klaus Iohannis, pe care îi consideră vinovați pentru situația politică actuală, mergând pe ideea votului cu „rău cel mai mic”, sau „contra” cum îl consideră acesta.

„Cei care se plâng acum de Dl Iohannis, după ce l-au susținut demonizând și distrugând orice adversar sau critic, pur și simplu nu pot să accepte propriile erori”, scrie Ponta pe contul său de socializare.

De altfel, acesta consideră că în același fel a fost și cu Traian Basescu, cel care a câștigat ambele mandate în fața unui candidat social democrat, Adran Năstase în 2004, respectiv, Mircea Geoană în 2009. „La fel vor face și în 2024. Dar noi ce vină avem? De ce plătim mereu noi frustrările lor personale exteriorizate în acțiunea politică a votului «contra»???”, se întreabă retoric Victor Ponta, cel care a pierdut alegerile din 2014, în fața lui Klaus Iohannis.

Ponta ar vrea să revină în partidul pe care l-a condus din 2010 până în 2015 și din care a fost exclus în 2017 pentru că nu a votat moțiunea de cenzură împotriva lui Sorin Grindeanu. „ Acum cu Sorin Grindeanu ministru, poate chiar vicepremier, m-aștept să anuleze acea decizie. Pentru mine ar conta moral acest lucru”, a declarat Victor Ponta la Digi 24.

Ce nu știe deocamdată este forma în care va ajunge la PSD, prin fuziune între cele două partide sau o întoarcere a „fiului risipitor”.

De altfel, primele semne ale unei colaborări între PSD și Pro România au fost date prin propunerea lui Marian Neacșu, fost membru PSDcare a trecut în tabăra lui Ponta, pentru funcția de Secretar General al Guvernului, funcție asimiltată uneia de ministru.

„Marian Neacșu este în România (n.r. în prezent membru al ANRE), dacă ar fi să ocupe o funcție guvernamentală ar fi foarte bun. Eu am lucrat patru ani cu un secretar general care a avut grijă să nu greșesc. Dacă ar fi Neacșu secretar general ar fi un lucru bun pentru guvern. Dacă vrea să meargă eu îl încurajez să o facă. Am fost chemat de domnul Ciolacu să discut și voi discuta de fiecare dată”, a afirmat Ponta la Digi 24.

Victor Ponta nu exclude o posibilă revenire în PSD

Articolul precedentMinisterul Sănătății se pregătește de valul 5 al pandemiei
Articolul următorGabriela Firea afirmă că Nicușor Dan nu are legalitatea de a cere majorarea tarifului la energia termică