Liderul Partidului Național Liberal (PNL) Suceava, Gheorghe Flutur, i-a cerut viitorul premier să livreze rezultate pentru a demonstra tuturor capacitățile sale de lider și de a opri criticile la adresa guvernului PNL-PSD-UDMR.

Mai mult, prim-vicepreședintele partidului a explicat pentru Antena 3 că aceasta alianță a fost singura soluție pentru a scoate România din criza politică. „Suntem în casă şi cei din stânga şi cei din dreapta. Ce era în această criză politică dacă noi continuam spectacolul politic să dăm vina pe celălalt?”, a precizat Gheorghe Flutur, relatează Antena3.

Gheorghe Flutur: „Vreau să livrați de zilele viitoare ca să le pară rău celor care ne critică astăzi

De asemenea, liberalul a mai precizat că alianța cu PSD a fost privită de mulți din partid ca o trădare. Cu toate acestea, în momente de criză e nevoie de compromis. „Poate nu ne-am dorit din punct de vedere ideologic. Eu nu mă simt confortabil ca unii colegi de-ai mei să spună, te-ai dat cu PSD-ul. Iertați-mă. Ați văzut în aceste zile ce scoruri strânse sunt în PNL”, a mai spus Gheorghe Flutur.

Totodată, el a mai cerut viitorului premier și cabinetului său să respecte toate măsurile din programul de guvernare pentru a demonstra tuturor că alianța PNL-PSD-UDMR e pentru binele românilor.

„Vreau să livrați de zilele viitoare ca să le pară rău celor care ne critică astăzi că am făcut această coaliţie. Pentru că nu era altă soluţie de stabilitate a României”, a mai precizat Gheorghe Flutur.

17 parlamentari liberali au decis să părăsească Partidul Național Liberal

Ludovic Orban, împreună cu 16 parlamentari, și-au depus demisiile la sediul partidului PNL. Ei sunt nemulțumiți de alianța cu Partidul Social Democrat (PSD).

Fostul lider al PNL, Ludovic Orban, a declarat că, în decurs a 30 de ani, a luptat „umăr la umăr” alături de oameni din partid pentru drepturile românilor. Cu toate acestea, Orban a declarat că a fost obligat să părăsească PNL.

 „Astăzi este pentru mine o zi crucială.(…) Astăzi am fost obligat să aleg între a fi loial Partidului Naţional Liberal şi a fi loial cetățenilor români. (…) Aproape toate lucrurile în care cred nu se mai regăsesc astăzi. Mai ales în conducerea PNL”, a mai susținut Ludovic Orban la sediul partidului.

Nicolae Ciucă a depus lista completă a miniștrilor și programul de guvernare în Parlament

Articolul precedentÎn Germania certificatul verde devine obligatoriu la locul de muncă
Articolul următorKelemen Hunor: „Gradul de încredere nu diferă față de vechea coaliție”
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.