Anca Dragu a fost revocată din funcția de președinte al Senatului, cu voturile PNL, PSD și UDMR. Astfel, funcția va fi preluată de Florin Cîțu, liderul PNL. Din 115 senatori prezenți, au votat pentru demiterea ei 82. Au fost de asemenea 24 de voturi împotrivă și 9 abțineri.
„Constituția României prevede în mod expres stabilitatea funcției de președinte al Senatului și al Camerei Deputaților. Tocmai pentru a evita un abuz de putere. Vă reamitesc că art. 64 (2) din Constituție prevede clar că președintele Camerei Deputaților și Senatului se aleg pe durata mandatului camerelor, respectiv perioada 2020-2024. Tot în acest sens, Curtea Constituțională statuează că orice reglementare care face posibilă revocarea președintelui Senatului, ori de câte ori s-ar realiza majoritatea de voturi suficientă adoptării unei asemenea măsuri ar fi de natură să creeze o instabilitate innstituțională perpetuă”, a declarat Anca Dragul din plenul Senatului.
Totodată, aceasta a atras atenția cu privire la fenomenul „tirania majorității”, pe care o consideră una dintre slăbiciunile democrației. „Preşedintele Senatului are un loc special în arhitectura instituţională, fiind al doilea om în stat, preşedintele Senatului nu are puterea de a forma sau de a da jos guverne, nici de a transforma de unul singur simple propuneri în legi, are însă un rol important: în a semnala derapajele activităţii din Parlament și de a garanta dezbaterile democratice din plen. Și cel mai important, poate sesiza Curtea Constituțională a României asupra legilor și hotărârilor cu privire la care există suspiciuni de neconstituționalitate”, a mai spus Anca Dragu.
„USR va lupta pentru a împiedica abuzul deosebit de grav pe care noua majoritate parlamentară PSD-PNL-UDMR îl orchestrează la Senat în scopul revocării neconstituționale a președintei Anca Dragu”, au transmis reprezentanții USR.
Senatorul liberal Alina Gorghiu a spus, înaintea ședinței de revocare, că există decizii CCR care ar permite schimbarea Ancăi Dragu. Gorghiu a invocat două articole din Constituție, Regulamentul Senatului și o decizie a CCR.
„Este un punct care ține de realitatea politică la acest moment. Nu este o sancțiune pentru Anca Dragu, este o chestiune firească de normalitate atunci când se schimbă majoritatea, când se schimbă configurația politică”, a spus Gorghiu.
Altfel, liderul social democraților, Marcel Ciolacu a fost ales marți noul președinte al Camerei Deputaților. El a primit 216 voturi, iar contracandidata asa, Cristina Prună (USR), 77 de voturi. 5 voturi au fost anulate.
Anca Dragu, președintele Senatului: „Nu avem încredere în premierul Florin Cîțu”