scrisoare ambasade

În cursul zilei de astăzi, un judecător din cadrul Secției 1 Civile din a Tribunalui Maramureș a fost confirmat ca fiind infectat cu Covid-19. Astfel, din pricina acestui lucru s-a decis închiderea compartimentului în care respectivul judecător își derula activitatea, scopul fiind dezinfectarea locației. Astfel, Arhivă-Registratură din cadrul Secţiei I civile a Tribunalului Maramureş, cu sediul în municipiul Baia Mare, nu va mai desfășura activitate cu publicul în următoarea perioadă, informează stiripesurse.ro.

Judecătoria Maramureș anunță:

„Măsura se doreşte a fi una de precauţie, în împrejurarea în care un judecător din cadrul Secţiei I civile a fost testat pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 (…), şi se adaugă celorlalte măsuri dispuse în vederea continuării activităţii instanţei în condiţii de siguranţă, inclusiv dezinfectarea sediului Secţiei prin intermediul unei firme specializate”, au precizat reprezentanţii Tribunalului Maramureş, potrivit sursei citate.

Instituția din Maramureș îi îndeamnă pe cetățenii participanți la procedurile judiciare să-și limiteze, pe cât posibil, prezența fizică în instanțe, în următoarea perioadă.

Orban, după aflarea numărului record de infectări de astăzi

Reamintim că, în cursul zilei de ieri, România a înregistrat un număr de 4.908 cazuri noi de Coronavirus, înregistrându-se, astfel, un nou record.

Ziarul de Investigații

Articolul precedentSe discută despre ridicarea imunității parlamentare a lui Nicolae Bănicioiu
Articolul următorFocuri de armă și urmăriri ca în filme. Polițiștii din Capitală au prins un hoț de mașini
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.