Foto: Microsoft
Foto: Microsoft

Un nou sondaj, efectuat în cadrul companiei Microsoft, arată că șefii și angajații au păreri împărțite în legătură cu munca de acasă, transmite BBC.

În timp ce 87% dintre lucrători spun că este mult mai eficient să lucreze de acasă, există și manageri care nu sunt de acord.

La sondaj au participat peste 20.000 de angajați din 11 țări.

Șefii își fac griji că munca de acasă nu ar fi la fel de productivă ca activitatea de la birou

Directorul executiv al Microsoft, Satya Nadella, a declarat pentru BBC că această tensiune trebuie rezolvată, deoarece este puțin probabil activitățile de la locul de muncă să se desfășoare în același ritm ca înainte de pandemie.

80% dintre angajați spun că sunt mai productivi dacă lucrează de acasă. Problema e că doar șefii cred că aceștia nu ar fi productivi”, a transmis directorul.

Atât Nadella, cât și Ryan Roslansky, șeful LinkedIn, sunt de părere că angajatorii se confruntă cu poate cea mai mare schimbare a tiparelor de lucru din istorie.

De asemenea, numărul de locuri de muncă complet la distanță, promovate pe LinkedIn, a crescut în timpul pandemiei.

Angajații Microsoft pot lucra de acasă până la 50% din timp, în mod standard.

Unele companii și-au amenințat angajații, pentru a impune munca de la birou

Un exemplu este șeful Tesla, Elon Musk, care a cerut 40 de ore pe săptămână în birou.

Acesta și-a amenințat angajații cu un e-mail în care spune: ”Dacă nu vii, vom presupune că ai demisionat”.

Eveniment fără precedent: foarte mulți oameni și-au schimbat locul de muncă de la începutul pandemiei

Un fenomen pe care Microsoft l-a numit ”marea remaniere”, arată că lucrătorii născuți după 1997 sunt de două ori mai predispuși în a-și schimba locul de muncă.

Până în 2030, generația Z va reprezenta aproximativ 30% din întreaga forță de muncă. Prin urmare, managerii trebuie să înțeleagă cum gândește și cum acționează această generație” a adăugat șefului LinkedIn.

Articolul precedentDe Ziua Curățeniei Naționale, locuitorii din Mureș au strâns 4.255 de kilograme de deșeuri din fondul forestier și zonele limitrofe
Articolul următorChina a început producția mașinilor capabile să leviteze
Jurnalist full-time / Pesimist part-time