O locomotivă CFR a luat foc luni după amiază în județul Cluj, iar 60 de călători au fost evacuați din trenul care circula pe ruta Iași – Timișoara, relatează Clubul Feroviar, citând Gherla Info. Acesta este al doilea incident de luni, după ce dimineață, la primele ore, o locomotivă a ars pe raza Sucursalei Regionale CF Timișoara, între stațiile CF Șag și Vinga, (linie simplă electrificată).
„Astăzi, 23 august 2021, la locomotiva trenului IR 1833 Iași – Timișoara Nord s-a produs o degajare de fum între stațiile Poieni-Ciucea, în jurul orei 17:00. Locomotiva a fost decuplată de la vagoane, iar mecanicul a acționat prompt cu stingătoarele din dotare. Conform procedurilor CFR Călători aferente unor asemenea situații, a fost avizat serviciul 112, o echipă de intervenție deplasându-se la fața locului.
Siguranța și securitatea pasagerilor nu au fost afectate. Trenul își va relua mersul în condiții de siguranță, cu o întârziere de circa 150 de minute, cu o locomotivă de ajutor trimisă de la stația Cluj Napoca. Călătorii trenului IR 1833 vor primi apă în stația Oradea.
Cauzele care au generat degajarea de fum vor fi stabilite de comisia de cercetare, după sosirea locomotivei în depou”, se arată în comunicatul CFR Călători.
La această oră, trenul IR 1833 înregistrează o întârziere de 210 minute.
Tren marfă deraiat pe Regionala Craiova
Tot luni, un tren de marfă a fost inplicat într-un incident feroviar, după ce unul dintre vagoane a deraiat, la CF Balota, motiv pentru care trenurile ce urmau să circule pe acel segment de cale ferată au avut întârzieri destul de mari.
„CFR SA a anunțat că, începând cu ora 15.02, traficul feroviar a fost reluat condiții de siguranță, în stația CF Balota. Pentru intervențiile care s-au desfășurat la fața locului, SRCF Craiova a acționat cu personal de specialitate și vinciuri hidraulice, astfel încât au fost retrase cele 13 vagoane din compunerea trenului de marfă și a fost repus pe șină și retras vagonul deraiat, și au fost realizate reparații la linia de cale ferată afectată de această deraiere”, au transmis reprezentanții CFR, citați de Club Feroviar.