Petre Daea, noul ministru al Agriculturii a fost pe câmp, împreună cu directorul general de la ANIF, Cornel Popa.
Ministrul a observat, la fața locului, situația culturilor și felul în care se acționează în sistemul de irigații, acolo unde există posibilitatea să fie adusă apă pentru plantele de pe suprafețele agricole.
Daea a precizat că, în cursul serii de ieri, 22 iulie, a fost la amenajarea hidroameliorativă din Câmpia Buzăului. Aici este asigurată apa pentru irigarea a 6.000 hectare
”Bună dimineața, dragi fermieri! Bună dimineața, dragi români! Starea de vegetație este foarte bună, producțiile sunt sigure. Împreună cu domnul Afiliu, am intrat și pe linia grajdului, în cea mai mare exploatație de taurine, unde zilnic pleacă spre consumatori peste 55.000 litri de lapte. În acestă dimineață, mi-am început activitatea la stația de pompare SPA „Pietrișu”, din amenajarea „Giurgiu – Răsmirești”, care poate asigura apa pentru o suprafața de 54.000 ha. Obiectivul de investiții este în derulare”, a transmis ministrul, în textul publicat astăzi, 23 iulie.
Petre Daea: ”Îmi continui activitatea zilnică, pentru a fi alături de dumneavoastră și a vă veni în sprijin, așa cum am făcut-o de fiecare dată”
Ministrul a ținut să adauge că va verifica, la fața locului, împreună cu directorul general Cornel Popa și specialiștii din domeniu, toate stațiile de pompare care se alimentează din Dunăre.
Verificările vor stabili ce măsuri concrete trebuie luate în situația scăderii nivelului apei, în așa fel încât să fie asigurată continuitatea irigării culturilor.
Petre Daea a venit cu informații referitoare la faptul că a fost audiat, vineri dimineață, în calitate de martor. Este vorba despre dosarul în care este pus sub acuzare predecesorul său, Adrian Chesnoiu
Potrivit ministrului, acest episod a creat o stare de confuzie și neliniște în rândul fermierilor și a opiniei publice.
Politicianul a explicat că a trebuit să răspundă, în calitate de martor, prezentându-se la instituția statului fără avocat. Daea a declarat că nu a avut nevoie să fie asistat, totul decurgând normal, din punct de vedere al dialogului.
Ministrul Agriculturii: ”Lucrez, muncesc, trăiesc în respect față de oameni și față de lege”
”Am declarat ce am știut, în fața unor oameni care, în respect față de lege, caută adevărul. Petre Daea a respectat, respectă și va respecta legea. Activitatea desfășurată până acum, de-a lungul vieții, a demonstrat acest lucru. Misiunea grea de a fi ministru nu-mi îngăduie nici un moment să fac altceva decât ce trebuie pentru a rezolva problemele țării. Sunt și voi fi alături de dumneavoastră, făcând-mi datoria”, a mai arătat Daea.
Apel la agricultori: ”Vă rog, dragi fermieri, să faceți cum știți dumneavoastră mai bine pentru a lucra pământul, ministrul este lângă dumneavoastră”
Ministrul a declarat că, prin rezultatul muncii fermierilor s-a reușit recoltarea a 85% din suprafața grâului, producția obținută și înmagazinată depășește necesarul de consum al României.
”Trebuie să fim liniștiți din acest punct de vedere. Deci avem pâine pentru România și putem da și la alții! Vă rog, dragi fermieri, să faceți cum știți dumneavoastră mai bine pentru a lucra pământul. Ministrul este lângă dumneavoastră și cu toții să asigurăm populația României cu produse agroalimentare de care are nevoie. Suntem împreună, lucrăm împreună, vom fi împreună pentru binele tuturor și în folosul fiecăruia! Să avem succes!”, a conclus ministrul.