Primarul Constanței, Vergil Chițac le cere turiștilor care vin în perioada asta pe litoral, în special la Mamaia, să nu mai fie „cârcotași” din cauza nisipului care nu mai este fin ca altă dată, mai mult, le recomandă să poarte papuci ori șlapi când merg la plajă. „Cârcotelile” turiștilor au venit pe fondul lărgirii plajelor de pe litoralul românesc, o acțiune de prevenire a eroziunii malului, iar pentru acest lucru a fost adus nisip din larg. Doar că plaja cea nouă acum diferă de ceea cu care turiștii s-au obișnuit din sezoanele trecute.
„Nisipul va fi din ce în ce mai fin, e adevărat, acum sunt scoici. Domnule, da’ s-au inventat papuci, s-au inventat șlapi. Nu putem fi așa cârcotași! Eu îmi aduc aminte de când eram copil. Plaja era la fel de lată ca acum. Și eram și noi cetățeni ai patriei și ne doream și noi să bem un suc și ne duceam un sfert de oră până la plajă și înapoi”, a spus Vergil Chițac, la Digi 24.
Întrebat de moderatoare dacă recomandarea sa nu îi va aduce un val de critici, Vergil Chițac a replicat: „Eu am fost acolo și așa am fost: am folosit papucii și șlapii și nu m-a deranjat foarte mult lucrul acesta. Adică, eu ce vreau să spun: știu că suntem în perioada asta postpandemică, știu că toți, cu toții, mai mult sau mai puțin, avem anxietăți, știu că ne-a fost greu, dar totuși, cum putem fi atât de cârcotași?”
Lărgirea plajelor, plusuri și minusuri
Reabilitarea plajelor nu este pe placul tuturor, atât turiștii, cât și hotelierii sunt nemulțumiți, iar cei de la Salvamar au atras atenția asupra pericolelor care au venit o dată cu această lărgire.
De altfel, lărgirea plajei a creat, practic, un teritoriu nou pentru România, dar a adus și o problemă nemaiîntâlnită: aceste suprafețe nu sunt cadastrate, nu figurează în acte și, deci, nu pot fi concesionate, astfel că hotelierii nu pot pune șezlongurile decât până la limita vechii plaje. În urma lucrărilor de lărgire, stațiunea Mamaia are din acest sezon estival o suprafață de plajă nouă de peste 50 de hectare.