Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu afirmă că războiul său contra clanurilor interlope nu se oprește aici. Ba chiar mai mult decât atât, munca sa, însă și a subalternilor săi pare să dea roade, după cum chiar acesta declară. Potrivit lui Cătălin Predoiu, țara noastră se află pe drumul cel bun, dermersuri în acest sens fiind deja făcute.
Cătălin Predoiu, la „Aplicaţii pe surse deschise: convergenţa investigării infracţiunilor cu privire la proprietatea intelectuală, crima organizată, trafic de persoane şi sisteme informatice”
Aflat la webirarul „Aplicaţii pe surse deschise: convergenţa investigării infracţiunilor cu privire la proprietatea intelectuală, crima organizată, trafic de persoane şi sisteme informatice”, organizat de Ambasada Statelor Unite la Bucureşti, în colaborare cu Programul în Domeniul Criminalităţii Informatice şi Proprietăţii Intelectuale din cadrul Departamentului de Justiţie al Statelor Unite, Departamentul de Stat al SUA, Interpol şi IP Crime Investigators College, ministrul Justiției a declarat la începutul evenimentului: „Am creat pe parcursul lunilor precedente un front instituţional împotriva crimei organizate. Începe să dea rezultate. Încep să cadă clanuri de interlopi. Se va continua până la capăt. În materie de justiţie, trebuie să ai răbdare, până când proceduri şi operaţiuni sunt duse până la capăt. E valabil în orice materie, în orice dosar, răbdare, până când procedurile ajung la final”, a declarat ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu.
În cadrul evenimentului, Cătălin Predoiu a declarat că se mizează pe buna relație dintre angajații ministerului, astfel că o colaborare între instituții se poate realiza astfel încât, în timp, să se ajungă la diminuarea infracționalității și a crimei organizate specifice clanurilor interlope.