Începând de vineri, 24 iunie, ora 10.00, persoanele fizice se pot înscrie în prima etapă a Programului Rabla pentru Electrocasnice.
Prin urmare, va începe selectarea voucherelor aferente categoriei din care fac parte maşinile de spălat rufe, maşinile de spălat vase şi frigiderele/congelatoarele, informează Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), potrivit Radio Eco Natura.
Rabla Electrocasnice 2022: Selecția voucherelor se va desfășura în perioada 24 iunie – 30 iunie
Conform sursei citate, bugetul primei etape este de 25 milioane de lei, iar selecţia voucherelor se face în perioada 24 iunie 2022, ora 10:00 – 30 iunie 2022, ora 23:59 sau până la epuizarea bugetului.
”Persoanele fizice se mai pot înscrie în program prin crearea contului de utilizator până joi, 23 iunie, ora 23:59, în aplicaţia informatică disponibilă pe site-ul Administraţiei Fondului pentru Mediu – http://www.afm.ro”, se precizează în comunicat.
În prima etapă, se acordă vouchere pentru achiziţionarea de echipamente electrice şi electronice de uz casnic, după cum urmează:
- 400 de lei pentru maşini de spălat rufe, inclusiv cu uscător, având cel puţin noua clasă energetică C;
- 400 de lei pentru maşini de spălat vase având cel puţin noua clasă energetică D;
- 400 de lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare având cel puţin noua clasă energetică E.
După publicarea listei persoanelor fizice aprobate pe site-ul AFM, solicitanţii se vor prezenta la unul dintre comercianţii validaţi, de unde vor achiziţiona echipamentul dorit.