Scor incredibil la alegerile interne din PNL Ploiești, desfășurate miercuri seara.

Primarul Andrei Volosevici a fost umilit de senatorul Roberta Anastase la votul pentru postul de președinte al organizației municipale. Volosevici a obținut doar 15 voturi, în timp ce contracandidata sa a primit 191 de voturi.

Mai mult, Volosevici nu a obținut nici funcția de primvicepreședinte al PNL Ploiești. 

Cele două posturi de primvicepreședinți au fost câștigate de Alexandru Nazare, ministrul de Finanțe, și de viceprimarul Daniel Nicodim. Cu alte cuvinte, viceprimarul îi este șef pe linie politică primarului Volosevici

Primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici, rămâne doar simplu vicepreședinte al PNL Ploiești, la fel ca și alți consilieri locali liberali.

Articolul precedentFrica lui Isărescu: legea care interzice cumulul pensiei cu salariul
Articolul următorGuvernul va acorda ajutoare de urgență celor afectați de inundații
Am debutat în presă în 1992, iar povestea continuă...