Băsescu, la un pas să rămână doar un simplu parlamentar

Comisia Juridică a dat raport favorabil proiectului legislativ care prevede „tăierea” beneficiilor acordate foștilor președinți

Fostul președinte al României, Traian Băsescu ar putea rămâne fără privilegiile acordate foștilor șefi de stat, după ce Comisia Juridică a Camerei Deputaților a dat raport favorabil  unei propuneri legislative care modifică Legea 406/2001 ce prevede că persoanele care au avut „calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia” să nu mai beneficieze de avantajele acestei legi, relatează NewsWeek.

Proiectul a fost inițiat de deputatele Steluța Cataniciu și Grațiela Gavrilescu, iar acum așteaptă votul plenului Camerei Deputaților, care este cameră decizională.

El prevede că „nu beneficiază de prevederile prezentei legi persoana căreia i-a încetat calitatea de șef al statului român ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni pentru care a fost condamnată definitiv sau ca urmare a demiterii din funcție prin referendum și nici persoana despre care s-a constatat definitiv că a avut calitatea de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia.”

Potrivit Legii 406/2001, persoanele care au avut calitatea de șef al statului român beneficiază pe durata vieții de următoarele drepturi: folosința gratuită a unei locuințe de protocol și a unui spațiu pentru organizarea cabinetului de lucru, încadrat cu un post de consilier și un post de secretar, ambele atribuite cu destinația de reședință; o indemnizație lunară în cuantum egal cu 75% din indemnizația acordată Președintelui României în exercițiu; paza și protecție, precum și folosință gratuita a unui autoturism, asigurate permanent de Serviciul de Protecție și Pază, potrivit reglementărilor în vigoare; folosința gratuită pe o perioadă de maximum 12 luni a unei locuințe, cu destinația de reședință, în suprafață de maximum 200 mp, în perioada executării lucrărilor de reparații capitale la imobilul atribuit cu destinația de reședință.

Băsescu, judecarea recursului, abia în noiembrie 2021

Pe 20 septembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti – instanţa de fond – a admis acţiunea CNSAS şi a decis că fostul preşedinte Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea comunistă. Magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti au avut nevoie de nouă luni pentru a motiva această decizie, iar în iunie 2020, dosarul a ajuns la Instanţa supremă – Secţia de contencios administrativ, după ce Traian Băsescu a formulat recurs. Această secţie a stabilit un prim termen al procesului pe 16 octombrie 2020, pentru desfăşurarea unei proceduri de regularizare. Ulterior, Secţia de contencios de la Instanţa supremă a dispus ca procesul să înceapă abia la 5 noiembrie 2021, la aproape un an şi jumătate după ce a primit dosarul de la Curtea de Apel Bucureşti.

Băsescu, cercetat penal pentru că ar fi declarat oficial că nu a fost colaborator al Securității

Articolul precedentOrban are emoții și nu prea privind numirea viitorului Avocat al Poporului: „Eu sunt optimist că majoritatea va reuși”
Articolul următorGabriela Firea, amenințată de Liviu Dragnea