Secția de pediatrie a spitalului sucevean a fost închisă, după ce unul dintre cei trei medici pediatri pe care îi are spitalul a fost diagnosticat cu Covid.
Atât Serviciul Județean de Ambulanță, cât și UPU Suceava au fost anunțați de această decizie.
Toate cazurile pediatrice din zona Rădăuți vor fi redirecționate către UPU Suceava
Medicii urgentiști suceveni au fost anunțați că toate cazurile de pediatrie din zona Rădăuți vor fi redirecționate către UPU Suceava, secția de Pediatrie a Spitalului Municipal Rădăuți fiind închisă începând de marți, 22 martie, arată Obiectiv de Suceava.
”Am fost anunțați că secția de Pediatrie Rădăuți este închisă începând cu data de 22 martie”, a declarat medicul urgentist Dan Teodorovici, purtător de cuvânt în cadrul Spitalului Județean.
Șefa secției de pediatrie este infectată cu Covid, iar un alt cadru medical a plecat în concediu
Prin urmare, s-a ajuns la această soluție de compromis, după ce medicul Ecaterina Gabor, șefa secției de Pediatrie Rădăuți, a fost diagnosticată cu Covid.
De asemenea, un alt medic din cadrul secției a depus cerere de concediu.
Conform sursei citate, în cadrul secției de Pediatrie Rădăuți lucrează doar trei medici, ceea ce înseamnă că este imposibil să se mai poată desfășura activitatea în mod normal, atât pe secție, cât și în Ambulatoriul de specialitate.
Deoarece la unitatea spitalicească rădăuțeană nu va mai fi, în perioada următoare, linie de gardă, Serviciul Județean de Ambulanță a fost înștiințat ca toate cazurile din zonă să fie transportate la UPU Suceava.