Miercuri dimineață aproximativ 100 de copii, ce au fugit din Ucraina și s-au stabilit împreună cu părinții lor în Arad, au început cursurile, aceștia fiind înscriși la mai multe școli din județ.
Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) a oferit unor copii și tablete deoarece și-au exprimat dorința de a învăța de la locul de cazare, conectaţi la o platformă guvernamentală pusă la dispoziţie de ţara lor, informează Agerpres.
Marius Gondon, șeful ISJ Arad, a anunțat că vineri s-au înregistrat cele mai multe cereri de înscriere a copiilor ucraineni în școli.
Copiii au fost repartizați la unităţi de învăţământ din municipiul Arad şi din oraşul Ineu
„Majoritatea sunt copii ai unor angajaţi care au fost relocaţi de companii din Ucraina aici, în Arad. O parte dintre copiii refugiaţilor şi-au exprimat dorinţa să participe la lecţiile online puse la dispoziţie de Guvernul ucrainean, iar noi le-am pus la dispoziţie tablete pentru a putea accesa platforma de învăţare din ţara lor”, a spus Marius Gondor.
Astfel, 40 de copii au fost repartizați în orașul Ineu, iar 63 de copii în municipiul Arad. Elevii ucraineni vor fi ajutați de către studenții arădeni să se integreze în clasă.
„Aceşti copii vor fi integraţi în clasele existente în şcoli. Cele două universităţi arădene ne sprijină cu studenţi voluntari care sunt capabili să comunice cu aceşti elevi, pentru a-i ajuta să se integreze. Copiii ucraineni vor participa atât la activităţile didactice, cât şi la cele extracurriculare”, a mai declarat Gondor.
De asemenea, în mai multe școli vor fi pregătite săli de clase, dotate cu echipamente conectate la internet, pentru ca elevii ucraineni să poată accesa platformele puse la dispoziţie de Ministerul Învăţământului din Ucraina.
Reamintim că de la începutul războiulu ruso-ucrainean, peste 1,5 milioane de copii au părăsit Ucraina. Totodată, ONU a avertizat că 6 milioane de copii sunt în pericol din cauza războiului și a violențelor.
Ministerul Educației din Ucraina a informat că peste 500 de școli au fost afectate de bombardamentele rusești, iar 72 dintre acestea au fost distruse complet.
Din nefericire, într-o lună de război, peste 100 de copii și-au pierdut viața.
Berceanu: ”Dăm vina pe bombardamentele din Ucraina, dar nu vedem incendierile din România”