Prefectul Capitalei, Alin Stoica a precizat într-o conferință de presă că sunt așteptate propunerile membrilor Comitetului Municipal București pentru Situații de Urgență, aceștia fiind de părere că trebuie menținue măsurile aflate în vigoare (scenariu roșu), dar și înăsprite controalele. La raportarea de marți, Bucureștiul a ajuns la incidența cazurilor de infectare de 6,22 la mia de locuitori, prag de la care ar fi trebuit să se intre în carantină, potrivit legislației în vigoare. De altfel, prefectul a punctat faptul că este luată în calcul inclusiv suspendarea activității operatorilor economici care nu respectă normele sanitare, pentru această situație căutându-se încă baza legală de implementare a acestei măsuri.
„Aştept recomandările tuturor membrilor pe specialităţi din CMBSU. Bucureştiul are cam 25% din economia naţională, mare parte din populaţie, există aglomerare urbană. Conform ordinului comun aşa cum arată acum şcolile ar trebui să treacă online. Pe ordinul comun al Ministerului Educaţiei şi Ministerului Sănătăţii ar trebui să intre în online şcolile, dacă nu se modifică. Nu intră automat în online copiii, vom lua această măsură când ne va propune inspectoratul şcolar. În acest moment nu am primit această propunere de la Inspectoratul Şcolar şi de la DSP. Cei mai mulţi dintre membri ai CMBSU propun menţinerea măsurilor de până acum şi înăsprirea controalelor”, a adăugat Stoica.
Cîmpeanu: „Nu accept să se închidă școlile și să rămână toate celelalte deschise!”
„Nu carantină”, aceasta nu este o opțiune
Despre o eventuală carantinare a Capitalei, prefectul a afirmat: „Nu carantină. Se iau în calcul măsuri care să protejeze mai bine populaţia. Deocamdată nu este exclusă nicio posibilitate”.
În contextul în care indicele a ajuns la 6,22 la mia de locuitori (după ce luni era de 5,67), premierul Florin Cîţu a declarat că bucureştenii ar trebui să ignore scenariile şi să aştepte decizia.
În cursul zilei de astăzi va fi o întâlnire la Ministerul Sănătăţii privind posibile măsuri şi restricţii care ar putea fi luate în Bucureşti, însă carantinarea totală a oraşului nu este o opţiune.