Medicul și deputatul Nelu Tătaru pare că își aduce aminte cu drag de vremurile în care era ministru al Sănătății și lua decizii în pandemia de coronavirus. Invitat aseară la B1 TV, Nelu Tătaru a „atacat” subiectele fierbinți din ultimele zile, legate de situația absurdă din Timișoara, dar și despre discuțiile guvernanților despre carantinarea Bucureștiului, lăsate undeva în aer.
La Timișoara, prelungirea carantinăriii municipiului și a localităților limotrofe a fost luată în mâini de Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență fiind cel care a luat decizia ca măsura să fie prelungită cu 72 de ore, după ce autoritățile locale și județene nu au picat la o înțelegere, iar fostul ministru liberal Tătaru crede că este vorba despre o „luptă surdă” între politicieni, „pe sănătatea românilor”.
De altfel, și primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a arătat că Direcția de Sănătate Publică Timiş ar fi propus continuarea carantinei pentru localitățile conduse de primari USR PLUS şi PSD, în timp ce localitățile cu primari liberali au primit undă verde pentru ridicarea măsurilor.
„Condiția în care încercăm să câștigăm politic, într-o luptă surdă, dacă mă întrebați pe mine, pe sănătatea românilor, cred că este cea mai mare greșeală. Aceeași atitudine am găsit-o la Suceava, în martie anul trecut, ceva ce n-ar trebui să se mai repete. Cred că respectarea unor reguli de carantină ar putea duce la ce am văzut anul trecut: la patru zile vedeam un platou, la șapte zile vedeam o scădere a transmiterii, iar în 14 zile putea evalua ridicarea carantinei. Aici vedem o creștere de la 6 la 8, dar nimeni nu știe ce reguli au fost respectate sau ce s-a întâmplat”, a spus Nelu Tătaru la B1 TV.
Cât despre situația din București, unde autoritățile încă se feresc să ia o decizie drastică, în ciuda creșterii alarmante a cazurilor, fostul ministru e convins că nu se cunoaște cu devărat realitatea, însă a opinat că soluția este, în continuare, respectarea regulilor și măsurilor.
„Nu cred că cunoaștem realitatea, nici în Capitală. Capitala nu o putem desface nici în sectoare, nici delimita de zona metropolitană, nici de cele câteva sute de mii de oameni care dimineața vin la lucru și se întorc seara, acei oameni din zona carantinată vor putea merge către domiciliu. Cred că respectarea regulilor din interiorul Bucureștiului – ceea ce am văzut că nu prea se respectă – este cheia, este soluția.
În acest moment discutăm indicii, vom modifica formulele de calcul, dar nu cred că asta este soluția. Am reintrodus focarele, scoatem focarele… Cred că ar trebui să reanalizăm ce se întâmplă în acest moment în București, după cum ar trebui în fiecare localitate. Eu sunt chirurg, eu nu pariez. Eu aș opera. Aș opera să respectăm acele reguli și restricții pe care le avem, nu să impunem altele.
Suntem la un an de pandemie, suntem în al treilea val și măsurile nu le învățăm nici astăzi și nu le luăm nici astăzi. Sunt niște măsuri care trebuie să meargă continuu, iar dacă discutăm de o carantină trebuie să ne gândim ce înseamnă carantina. Sunt niște criterii pentru a carantina un oraș. Degeaba carantinezi un oraș, dacă nu respecți niște reguli în interiorul acelui oraș. Cred că ar trebui să ne punem și întrebarea de ce am ajuns aici. Sunt trei luni de la valul doi, când poate mulți dintre noi credeam că am scăpat. Nu. Aceste trei luni cred că trebuiau folosite într-un alt fel. Nu știu dacă ar trebui să inventăm noi altceva, decât să aplicăm niște reguli”, a declarat Tătaru pentru sursa citată.