Companiile producătoare sau furnizoare de energie au plătit, conform Ordonanței de Urgență cu numărul 114, lansată în anul 2018, o taxă de 2% din cifra de afaceri care, ceea ce, potrivit estimărilor ulterioare, le-ar fi cauzat pierderi uriașe. Respectiva taxă ar fi ajutat consumatorul vulnerabil, spuneau la vremea respectiv Eugen Teodorovici și Darius Vâlcov, promotorii ordonanței de urgență.
Unde sunt banii acum, doi ani mai târziu?
Cu toate că, în defininitiv, OUG 14 venea ca o măsură populistă, menită să-i ajute pe cei neajutați de nimeni, în realitate, cu acei bani nu s-a făcut, nici până în ziua de azi, mai nimic. În realitate, în loc ca cei 2% din cifra de afaceri să ajungă să ajute consumatorul vulnerabil, ei s-au pierdut undeva pe drum, mai exact în visteria statului. Vorbim despre o mare parte dintre acești bani, firește.
Paradox revoltător: Suntem codași la salarii, dar trăim mai scump ca-n Spania sau Germania!
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei spunea în anul 2019 că ar fi încasat peste 600 milioane lei până la acel moment din „taxa pe lăcomie”, așa cum era ea cunoscută în popor. „ANRE are în cont, până în momentul de față, 606 milioane de lei din contribuția de 2%. Aceste sume vor fi utilizate, potrivit legii, pentru organizarea și funcționarea ANRE. Banii nu pot fi folosiți în alte scopuri”, a declarat, la finalul anului 2019, președintele instituției, Dumitru Chiriță.