Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Peste 2.000 de posturi din sectorul sănătate și asistență socială ar urma să fie scoase la concurs, în urma unor discuții de aseară, din cadrul ședinței de Guvern.

După cum și anunțase premierul PSD Marcel Ciolacu, este vorba despre o soluție „pentru a reduce deficitul de personal medical din spitalele din subordinea autorităților locale”.

La o primă „strigare”, pe baza datelor comunicate de Ministerul Sănătății și de sindicaliști, 2.010 posturi vacante sau temporar vacante în cursul anului trecut din cadrul instituțiilor publice locale vor putea fi ocupate prin concurs sau examen.

După decizia pe care am luat-o în luna ianuarie, când am deblocat 7.600 de posturi, putem spune că pentru anul acesta ne propunem să atragem aproape 10.000 de noi medici, asistente, infirmiere și personal sanitar în spitalele publice și asistență socială. Cu siguranță, acest lucru va însemna servicii mai bune pentru pacienți, dar și o presiune mai mică pentru personalul medical actual din spitale”, informa Ciolacu, înaintea ședinței.

Ulterior, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a detaliat după ședință și despre ce este vorba. Astfel, „a fost aprobată ocuparea tuturor posturilor de medici solicitate, respectiv 599. De asemenea, de la 1 ianuarie 2024 posturile care se vacantează în sistemul de sănătate pot fi scoase la concurs de către spitale fără întocmirea unui memorandum de aprobare”.

Potrivit informarii oficiale, memorandumul care „deschide calea” a avut drept temă aprobarea organizării de concursuri sau examene pentru ocuparea unor posturi vacante sau temporar vacante din sectorul sănătate și asistență socială din cadrul instituțiilor publice locale.

În cazul posturilor de asistent medical, a fost aprobată ocuparea prin concurs sau examen a jumătate din numărul celor solicitate, iar pentru personal de specialitate medico-sanitar cu studii superioare (de pildă asistent social, farmacist, biolog etc), pentru categoriile de personal cu studii medii (registrator medical, statistician medical) și pentru personalul sanitar auxiliar (îngrijitoare, brancandier) au fost aprobate 30% din numărul posturilor solicitate.

Informații suplimentare:
Este a doua decizie de deblocare a posturilor în sectorul sanitar și al asistenței social luate de Guvern de la începutul anului.
În ședința din 11 ianuarie, au fost adoptate de Guvern două memorandumuri, unul propus de Ministerul Sănătății pentru spitale din subordinea ministerului, respectiv, unul propus de Ministerul Dezvoltării pentru spitale aflate în subordinea autorităților locale.

În total, a fost aprobată scoaterea la concurs a peste 7.600 de posturi, cu următoarea precizare: toate posturile de medic solicitate atât de către Ministerul Sănătății, cât și de către Ministerul Dezvoltării, au fost și atunci aprobate, în total peste 2.500 de posturi de medic în spitalele din România”, se precizează pe site-ul Guvernului României.

Articolul precedentLiderii PSD și PNL din Neamț exclud varianta unei colaborări strânse la alegeri
Articolul următorCocaină trimisă în România din Marea Britanie, prin poștă