Sursa: Realitatea de Olt

388.423,33 lei este suma care i se impută contabilei Direcției pentru Agricultură Județeană Olt, care recent a fost trimisă în judecată pentru nu mai puțin de cinci infracțiuni, toate comise în formă continuată.

Angajata instituției a fost plasată sub control judiciar în noiembrie, iar astăzi Direcția Generală Anticorupție a comunicat că aceasta este acuzată de 50 de acte materiale de delapidare și tot atâtea de fraudă informatică, câte 36 de acte materiale de fals intelectual și uz de fals, precum și 14 acte materiale de fals informatic.

Potrivit sursei citate, faptele ar fi fost comise între 16 iunie 2017 – 15 decembrie 2020, perioadă în care inculpata ar fi profitat din plin de atribuţiile de gestionare a banilor pe care le avea în cadrul Direcției pentru Agricultura Județeană Olt, în interes propriu. Astfel, inculpata și-a însuşit cei aproape 400 de mii de lei din patrimoniul instituției în interesul său şi al fiului său, întocmind acte care atestau situații nereale.

Pentru recuperarea prejudiciului, procurorii in cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt au dispus, pe 9 decembrie, instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului, obiectivat în poprire până la concurenţa sumei de 388.423,33 lei, din venitul salarial aparţinând inculpatei, precum şi asupra bunurilor viitoare ale inculpatei, întrucât nu au fost identificate alte bunuri prezente, în vederea recuperării pagubei.

Inculpata a întocmit 50 de ordine de plată, în cuprinsul cărora a inserat date necorespunzătoare adevărului la rubrica ,,COD IBAN BENEFICIAR”, notând propriile numere de cont bancar și pe cel al fiului său, în condiţiile în care cei doi nu au desfăşurat activităţi de prestări servicii în raport cu instituţia publică şi nici nu au fost beneficiare ale vreunor programe, finanţate de Guvernul Romaniei, aspecte pe care inculpata le menţiona în cuprinsul instrumentelor de plată drept justificare. Datele referitoare la cele 50 ordine de plată au fost introduse în sistemul informatic al D.A.J. Olt, în scopul însușirii sumei de bani.

Totodată, a întocmit 36 ordine de plată pe suport de hârtie cu datele nereale menționate anterior și 14 în format electronic care atestau în fals obligații de plată ale D.A.J. Olt către sine și către fiul său. După falsificarea celor 36 ordine plată pe suport hârtie le-a înaintat Trezoreriei Olt, în vederea realizării transferului banilor”, se detaliază în comunicat.

Articolul precedentDiana Șoșoacă, amenințări la adresa parlamentarilor: „O să vă iau pe rând pe fiecare”
Articolul următorOctavian Jurma: „Certificatul verde nu mai este o garanție”