Orban vede o catastrofă după negocierile cu PSD

„Fără Ministerul de Finanțe și Secretarul General un premier nu este cu adevărat premier”, susține deputatul dezafiliat din grupul PNL și exclus din partid

Fostul președinte al PNL Ludovic Orban a afirmat, la Realitatea Plus, că în urma negocierilor încheiate dintre liberali și PSD, pe care le consideră catastrofale, „premierul nu e premier”, acesta fiind la „mâna” PSD, care are Secretarul General al Guvernul, ce controlează tot circuitul documentelor, dar și ministerul cel mai „greu”, cel al Finanțelor.

De altfel, Orban a subliniat că la negocierile din iarnă, cu USR, aceștia au cerut paritate. „Am încheiat negocierile cu 9 ministere pentru PNL şi 6 ministere pentru USR-PLUS”, precizând că Iohannis a condiționat câteva dintre ministere.

Însă după ceea ce s-a întâmplat la negocierile cu PSD, Orban susține că „un premier este premier atunci când are doi piloni de bază, ministrul de Finanţe şi Secretarul general al Guvernului”, și vine cu explicații în acest sens, din experiența sa. „Fără Ministerul de Finanțe și Secretarul General un premier nu este cu adevărat premier. Noi ne-am bătut pentru Finanțe. Celelalte ministere erau cerute de președinte. (…) Toate structurile din subordinea Secretarului General vor fi la comandă pesedistă. El (n.r. Ciucă) a respectat comanda lui Iohannis să ia Ministerul Justiției. Cu siguranță pentru numirea procurorilor”, a afirmat Orban, la Realitatea Plus.

Mai mult, deși exclus, Orban a declarat că va fi prezent, astăzi, la ședința BPN al PNL pentru a vota împotriva guvernării cu PSD, asta deși discuțiile sunt în linie dreaptă. „O să le spun că încă nu este târziu să refacem coaliţia de dreapta”, a spus el, arătând că PSD, odată adus la putere, el va conduce. Eu merg mâine (n.r. – luni)să votez împotriva acestei guvernări şi o să le cer din nou, o să le spun public că încă nu este târziu să refacem coaliţia de centru dreapta, să facem ceea ce aşteaptă oamenii de la noi, să nu aducem PSD-ul la putere din nou”, a mai spus Orban.

Și totuși, în contextul în care astăzi, partidele sunt convocate la consultări, la Cotroceni, Orban i-a dat un sfat lui Iohannis privind desemnarea premierului, considerând că data de 24 noiembrie este cea mai potrivit.

„Eu îl sfătuiesc pe Iohannis să desemneze premierul pe 24 noiembrie, când se va împlini un an de la cel mai virulent discurs anti-PSD. Și să compare discursul din urmă cu un an cu ceea ce face el astăzi”, a spus Orban, care se întreabă retoric, cum de pot cele trei partide să meargă împreună la convocările de la Cotroceni.  „Cum să te duci la Cotroceni împreună cu PSD? Eu nu aș fi acceptat. Dacă eram președintele PNL, eu nu aș fi acceptat să mă duc cu PSD în aceeași întâlnire”, a mai afirmat fostul lider al PNL.

Numele șefului de guvern se lasă așteptat

Articolul precedentDiaconescu (PMP), rezervat în privința „rotativei” guvernamentale
Articolul următorEugen Tomac: „La cât de greu s-a născut această coaliție, mă tem că nu va funcționa așa cum și-au dorit cei care au creat-o”