bani

Un administrator de firmă din județul Maramureș este acuzat de dare de mită și a fost plasat sub control judiciar astăzi, după ce a încercat să cadă la o înțelegere cu un primar.

Concret, inculpatul este cercetat pe motiv că i-ar fi oferit edilului 10.000 de lei, dar și un parfum, pentru ca firma sa să aibă unele beneficii. Primarul nu doar că nu a fost interesat de ofertă, ba chiar i-a anunțat pe oamenii legii.

Ieri, administratorul a fost adus pentru declarații la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, care i-au pus în față acuzațiile:

În cursul anului 2023, aceasta, în calitate de administrator al unei societăți comerciale cu obiect de activitate în domeniul amenajărilor silvice, i-a oferit suma de 10.000 de lei și un recipient conținând parfum primarului unei comune din județul Maramureș (martor-denunțător în cauză) solicitându-i în schimb să faciliteze atribuirea unui contract de prestări servicii privind întocmirea documentației necesare în vederea reînnoirii/prelungirii valabilității amenajamentului silvic vizând o suprafață de teren împădurit aparținând comunei respective, către societatea comercială pe care o administrează”.

Astăzi, după audieri, bărbatul a fost prezentat Tribunalului Maramureș, cu propunere de arestare preventivă. Propunerea a fost respinsă, dispunându-se o altă măsură preventivă:

Dispune luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, respectiv din data de 22 septembrie 2023 până în data de 20 noiembrie 2023, inclusiv, faţă de inculpatul GHEJEU IOAN TEODOR , cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită. Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Ghejeu Ioan Teodor trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi şi libertăţi, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul de urmărire penală, judecătorul de drepturi şi libertăţi sau organul judiciar în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la Poliţia municipiului Oradea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte sunt chemat.

Cât se află sub control judiciar, inculpatul Ghejeu Ioan Teodor are următoarele obligaţii: – să nu depăşească limita teritorială a judeţului Bihor decât cu încuviinţarea prealabilă a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată; – să nu comunice cu martorii Pintea Cecilia Angela Pop Aurelian Victor, Kaban Hainalka Maciuc Viorica.

Supravegherea respectării de către inculpat a obligaţiilor care îi revin pe durata controlului judiciar se realizează de Poliţia municipiului Oradea, jud. Bihor. Dispune punerea în libertate a inculpatului Ghejeu Ioan Teodor, dacă nu este arestat în altă cauză”.

Articolul precedent7 de idei pentru costumul de Halloween
Articolul următorCiolacu încă se mai gândește la proiectul pentru reducerea deficitului bugetar