Sursă foto: Facebook/Marcel Ciolacu
Sursă foto: Facebook/Marcel Ciolacu

Prezent astăzi la Buzău, premierul Marcel Ciolacu nu a ratat ocazia de a sta la un „tete a tete” cu jurnaliștii și de a răspunde la câteva întrebări.

Unele dintre acestea, legate de cel mai nou proiect de lege care a stârnit ceva valuri, cel privind măsurile pentru reducerea deficitului bugetar.

Proiectul a fost în primă analiză pe masa Guvernului chiar săptămâna aceasta, însă Ciolacu spune că nimic nu este definitiv încă și că în perioada următoare va avea o întâlnire cu ministrul Marcel Boloș, pentru câteva lămuriri.

Nu mi-am asumat încă legea. Întotdeauna intervin schimbări. Încă eu nu mi-am asumat legea. Luni de dimineaţă la ora 9.00 voi avea din nou întâlnire cu ministrul Finanţelor pe tot calculul de lege”, a explicat Ciolacu, potrivit Știri pe Surse.

Totodată, premierul a adus lămuriri și vizavi de unele discuții privind impozitarea cu 70% a veniturilor nedeclarate, cu referire la darurile de nuntă și de botez:

Nu sunt din venituri nedeclarate. Din venituri pe care nu le pot justifica. Nu intră aici (…).

În politică trebuie să îţi fie frică nu de ceea ce faci, trebuie să îţi fie frică de ceea ce se poate inventa că ai fi făcut sau ai fi vrut să faci. N-a avut nimeni în cap vreodată să impoziteze nunţile şi botezurile”, a punctat premierul.

Articolul precedentMită la un primar din Maramureș: 10.000 de lei și un parfum
Articolul următorExclusiv zin.ro – Mai vor bucureștenii să continue cu primarul userist Nicușor Dan?