Ieri, 21 septembrie, Antonel Tănase, fost deputat PNL și, actualmente, membru în cadrul noului partid ”Forța Dreptei” a depus în Parlament un nou proiect de lege.
Acest proiect are ca scop modificarea și completarea Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale.
În momentul actual, sursele de finanțare ale unui partid politic pot fi:
- a) cotizaţii ale membrilor de partid;
- b) donaţii, legate şi alte liberalităţi;
- c) venituri provenite din activităţi proprii, conform art. 16;
- d) subvenţii de la bugetul de stat;
- e) împrumuturi în bani de la persoane fizice şi juridice.
Partidele politice au ajuns să funcționeze în baza subvenției de la bugetul de stat
Potrivit politicianului, deși scopul inițial al subvenționării de la Stat a fost pentru a susține diversitatea politică, în practică, partidele parlamentare sunt singurele beneficiare ale acestui sistem de finanțare.
Mai mult decât atât, s-a ajuns în situația în care partidele politice beneficiare să funcționeze aproape exclusiv în baza subvenției de la bugetul de stat, care și-a pierdut astfel rolul de suport, devenind principala sursă de venit a partidelor.
Antonel Tănase, fost deputat PNL: ”Pe banii lor, românilor li se prezintă o realitate paralelă cu adevărul, iar corecta informare a cetățenilor despre ce opțiuni politice valide au este totalmente blocată”
”Astfel, în loc să încurajeze pluralismul politic, sume impresionante de bani sunt cheltuite pentru a condiționa adevărul. Subvenția nu mai este de mult în beneficiul cetățenilor, pentru corecta lor informare, ci a devenit un mijloc pentru a bloca sau denatura informația menită să aducă plus valoare în viețile lor, și este exclusiv folosită pentru beneficiile abuzive ale marilor partide”, a transmis deputatul, într-un text publicat pe contul de Facebook.
Deputat în cadrul partidului Forța Dreptei: ”Ce doresc eu? Transparentizare și curățenie”
Deputatul a ținut să adauge că partidele trebuie să se susțină din resurse proprii sau private, fără a greva în vreun fel bugetul de stat, presa să fie eliberată prin contracte atribuite transparent și competitiv.
În plus, fondurile folosite pentru finanțarea partidelor să meargă unde este nevoie, în domenii precum sănătate, educație, infrastructură, etc. Sunt investiții care aduc dezvoltare și, implicit, locuri de muncă sau creștere economică.
”Credeți că acest proiect de lege va fi votat în Parlament? Credeți că actualii deputați sau senatori vor vota pentru transparență?”, se arată în textul distribuit pe contul de Facebook.