Un căpitan din cadrul Serviciului Român de Informații (SRI) – Direcția Regională de Informații Dobrogea a fost pus sub control judiciar și este acuzat de trafic de infuență, după ce a fost prins în flagrant cu mită.

Ofițerul Bogdan Popescu este inculpat într-un dosar instrumentat de procurorii militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari fiind bănuit că a promis că își va folosi influența în SRI pentru acțiuni mai puțin legale. Nu pe gratis, ci pentru câteva mii de euro.

Potrivit DNA, totul s-a întâmplat chiar luna aceasta. Acum, căpitanul are o serie de interdicții, printre care și să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemat, să se prezinte la Inspectoratul de Poliție Județean Constanța, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat, să nu ia legătura în niciun fel și să nu comunice pe nicio cale cu anumite persoane.

Orice încălcare a acestor obligații impuse de procurorii militari pentru următoarele 60 d zile poate însemna revocarea măsurii controlului judiciar și înlocuirea cu arest la domiciliu sau chiar arestare preventivă.

La data de data de 09 august 2022, inculpatul Popescu Bogdan, în calitatea menționată, i-ar fi pretins unei persoane, martor în cauză, suma de 2.500 de euro, lăsând să se înțeleagă că are influență asupra unor funcționari din cadrul Serviciului Român de Informații, astfel încât să îi determine să nu își îndeplinească un act ce intra în atribuțiile de serviciu ale acestora și care ar fi vizat persoana respectivă.

La data de 19.08.2022, inculpatul Popescu Bogdan a primit suma de 2.500 euro în scopul anterior menționat, împrejurare în care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea ofițerilor de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție”, a transmis DNA.

Articolul precedentLucrări de îngrijire, efectuate de Romsilva: Au fost înlăturate ierburile din jurul puieților forestieri
Articolul următorTrei primari au fost găsiți de ANI în conflict de interese sau incompatibilitate