Judecătorul unei camere preliminare a Înaltei Curți de Casație și Justiție a decis, în cursul zilei de ieri, schimbări majore în Dosarul Revoluției, în care este, de asemenea, judecat și fostul președinte, Ion Iliescu. Împreună cu acesta se judecă și Gelu Voican Voiculescu, la vremea respectivă vicepremier.
Ion Iliescu și Gelu Voican Voiculescu, acuzați de săvârșirea de crime împotriva umanității
Pe larg, respectivul magistrat a decis întoarcea din drum a Dosarului Revoluției și trimiterea acestuia înapoi la Parchetul Militar, ceea ce ar însemna, în mod evident, timp câștigat pentru fostul președinte, Ion Iliescu, în vârstă acum de 91 ani.
„Restituie la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Parchetelor Militare, cauza privind pe inculpaţii Iliescu Ion, Voican Voiculescu Gelu şi gl. (rtr.) Rus Iosif, trimişi în judecată prin rechizitoriul nr. 11/P/2014 din 5 aprilie 2019 al acestei unităţi de parchet. (…) Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii pentru procuror, persoanele vătămate, părţile civile, părţile responsabile civilmente şi inculpaţi. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 21 mai 2021”, se arată în decizia instanţei, potrivit Hotnews.ro.
14 magistrați români vor să prindă postul de judecător la Tribunalul Uniunii Europene
Tărăgănare cu repetiție
În luna octombrie a anului 2020, același magistrat dedidea excluderea de la dosar a unor probe, astfel ÎCCJ admitea, la momentul respectiv, o serie de cereri şi excepţii cu excluderea directă a mai multor probe, ca urmare a constatării neregularităţii rechizitoriului întocmit de procurorii militari.
„Din cercetări a rezultat că psihoza teroristă ar fi fost indusă cu intenţie prin diversiuni şi dezinformări şi a provocat, după 22 decembrie 1989, un număr de 862 de decese, 2.150 de răniri, lipsirea gravă de libertate a sute de persoane, vătămări psihice. Aceste consecinţe tragice au fost mult mai grave decât cele ale represiunii exercitate în intervalul 17 – 22 decembrie 1989 (orele 12,00)”, menţionau procurorii militari, în 2019, an în care începea procesul lui Ion Iliescu, în Dosarul Revoluției.