Foto: Prahova Online
Foto: Prahova Online

Președintele Klaus Iohannis a plecat din nou într-o vizită de câteva zile. De această dată în Republica Coreea, după cum anunță Administrația Prezidențială.

Oficial, Iohannis va efectua, de luni până miercuri, o vizită oficială în Republica Coreea, la invitaţia omologului său, Yoon Suk Yeol.

Așa că astăzi a avut loc o ceremonie de depunere a unei coroane de flori la Seoul National Cemetery, iar ulterior a fost vizitată zona demilitarizate (DMZ).

Conform programului anunțat, mâine abia va avea loc primirea lui Iohannis de către președintele Republicii Coreea, Yoon Suk-yeol, la Yongsan Office, pe lângă ceremonia în sine fiind programate „convorbiri tête-à-tête”, „convorbiri oficiale”, „semnare documente oficiale” și un „dejun oficial”.

Ulterior, la sediul Guvernului din Coreea se va desfășura o întrevedere cu Prim-ministrul Republicii, Han Duck-soo, dar și cu „reprezentanți ai comunității românești și ai mediului de afaceri și vizită la expoziția de artă tradițională românească, organizată în cooperare cu Muzeul Țăranului Român” – la Galeria de Artă CN Gallery Seul.

În ultima zi a vizitei, conform agendei, va avea loc un singur eveniment, respectiv vizitarea complexului de producție Doosan Enerbility, Changwon, Busan.

Republica Coreea este prima țară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relațiile la nivel de Parteneriat Strategic, semnat în 2008. Intensificarea contactelor politico-diplomatice dintre cele două state, trendul pozitiv al schimburilor comerciale bilaterale, precum și multitudinea domeniilor în care există potențial și interes reciproc de colaborare reprezintă principalele premise care fundamentează decizia de a consolida Parteneriatul Strategic dintre România și Republica Coreea, cu prilejul vizitei oficiale la Seoul, prima la nivel de șef de stat din ultimii 16 ani.

În acest context, va fi adoptată la cel mai înalt nivel „Declarația Comună privind consolidarea Parteneriatului Strategic România – Republica Coreea”, un document care va stabili direcțiile principale de cooperare vizate de ambele părți pentru următorii 10 ani. (…) În prezența Președintelui României și a Președintelui Republicii Coreea, vor fi semnate o serie de documente relevante pentru consolidarea relației bilaterale, vizând: apărarea, energia nucleară, investițiile și comerțul exterior, cooperarea în situații de urgență și managementul dezastrelor, cooperarea în domeniile culturii, mass-media, tineretului și sportului.

Din delegația oficială care îl însoțește pe Președintele României la Seoul fac parte și membri ai Guvernului României, ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, ministrul Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, și secretarul de stat, Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat”, precizează Administrația Prezidențială.

Articolul precedentVirgil Popescu, despre George Simion: „Are clar o agendă prorusească și românii trebuie să știe acest lucru”
Articolul următorMai multe cartiere din municipiul Constanța nu vor beneficia de apă potabilă