Sindicatul USLM (Sindicatul Liber din Metrou), cel condus de controversatul Ion Rădoi, a anunțat că are intenția să organizeze în cursul zilei de astăzi o conferință de presă care va purta numele de „România încotro?”. Cu toate că se poate bănui ce subiecte vor fi dezbătute în respectiva conferință de presă, e greu de previzionat ce turnură va avea aceasta, de vreme ce sindicatul va fi obligat, prin natura lucrurilor, să răspundă inclusiv întrebărilor jurnaliștilor care, în mod cert, nu vor fi toate pe placul organizatorilor.
În data de 26 martie, USLM-ul lui Ion Rădoi paraliza o întreagă Capitală
Într-o zi de vineri, 26 martie 2021, Ion Rădoi punea la cale paralizarea Capitalei, printr-o grevă spontană la metrou, într-una dintre cele mai importante stații bucurește, Unirii. Călătorii se vedeau, astfel, în postura de găsi alte mijloace cu care să ajungă la locurile de muncă, înghesuindu-se, în plină pandemie, prin tramvaie și autobuze. Ulterior, STB punea la dispoziție mijloace de transport suplimentare, chemând conducători auto de acasă, pentru a rezolva criza transportului în București.
Rădoi scapă „basma curată”, după protestul de la metrou, de vineri, cel care a paralizat Capitala
Angajații Metrorex urmau să petreacă aproape o zi întreagă blocați în subteran, protestând pentru o cauză care nu era a lor. În realitate, protestul a vizat dărâmarea spațiilor comerciale de la metrou, plan pe care ministerul Transporturilor, condus de Cătălin Drulă, îl avea stabilit deja. Și cum Ion Rădoi, cel cu legături directe în afacerea spațiilor comerciale, nu avea de gând să-l lase pe ministru să-l văduvească de o sursă sigură de venit, organiza un protest, păcălindu-i pe oameni și invocând alte cauze nobile.
Protestul nu a sensibilizat autoritățile
Așadar, în data de 2 aprilie începea dărâmarea spațiilor comerciale din subteranul bucureștean, în scandal și veșnică nemulțumire. Pe de-o parte, Cătălin Drulă amintea de un contract expirat al acelor spații, însă și de pericolul pe care acestea îl prezintă călătorilor, pe de altă parte, angajații acelor spații își vedeau locurile de muncă dispărute. În paralel, Ion Rădoi mima dreptatea socială, cea a omului de rând lăsat fără loc de muncă.