Nicușor Dan se interesează de soarta păsărilor exotice

Potrivit referatului aferent proiectului de hotărâre remis de Manuela Mureşan, ALPAB are în gestiune, din 26 februarie 2021, 38 de păsări exotice, achiziţionate în baza unei hotărâri de Consiliu General în anul 2004

Foto: Facebook Nicușor Dan

Nicușor Dan, Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, are planuri mari pentru păsările exotice aflate la ALPAB ȘI propune transferarea acestora către grădinile zoologice capabile să aibă grijă de acestea. Potrivit Agerpres, pe ordinea de zi a ședintei CGMB din data de 27 aprilie se află un proiect în acest sens, care ar urma să fie supus la vot.

Proiectul va ajunge și pe masa primarului Nicușor Dan

„Se aprobă transferul tuturor păsărilor exotice aflate în gestiunea ALPAB, cu titlu gratuit, către Administraţia Grădina Zoologică Bucureşti, precum şi către alte grădini zoologice sau rezervaţii aparţinând altor UAT-uri, asociaţii şi organizaţii pentru protecţia animalelor din Romania, în măsură de a le asigura bunăstarea şi serviciile veterinare obligatorii prin lege (…) Transferul se va face în baza unui protocol încheiat între ALPAB cu fiecare instituţie sau organizaţie care preia un număr de păsări exotice din gestiunea ALPAB. Cheltuielile cu transportul, evaluarea stării de sănătate şi carantinarea revin în sarcina unităţii primitoare”, se arată în proiectul de HCL, potrivit sursei citate anterior.

De Ziua Pământului trebuie să ne gândim la un viitor mai bun pentru planeta noastă (Video)

Cu toate că Nicușor Dan se declară în favoarea acestui proiect, de menționat că, în realitate, acesta a fost inițiat de de consilierul general USR PLUS, Manuela Mureşan.

Potrivit referatului aferent proiectului de hotărâre remis de Manuela Mureşan, ALPAB are în gestiune, din 26 februarie 2021, 38 de păsări exotice, achiziţionate în baza unei hotărâri de Consiliu General în anul 2004.

Reamintim că, în ceea ce-l privește pe edilul Capitalei, Nicușor Dan, acesta se află, în acest moment, în izolare, în urma veștii potrivit căreia fiica acestuia a fost declarată ca fiind infectată cu Covid-19. Primarul a dat asigurări că va continua să lucreze, însă de acasă, în regim de telemuncă, așa cum prevede legea. Astfel, la data la care va fi dezbătut proiectul, Nicușor Dan va asista la ședință de acasă.

Articolul precedentTimișoara: amendă de 200 de lei pentru cei care hrănesc porumbeii
Articolul următorSe strânge cureaua la C.N. Aeroporturi București! Angajații rămân fără o parte din prime și compensații
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.